INSTITUTUL ROMAN DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA

Selectie rapida

Sigmund Freud

Feb012014
Scris de IRPI Admin
Informatii utile - Celebritati

4-freud

 


  Sigmund Freud s-a născut la 6 mai 1856 într-o familie de evrei așkenazi din Freiberg,astăzi Příbor/Republica Cehă Morvia şi a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză.
  Și-a luat numele de "Sigmund" abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei, dar mai avea și alți frați (vitregi) din căsătoriile precedente ale tatălui său. Cu toate că familia sa nu era o familie înstărită și trăiau într-un apartament mic și aglomerat, părinții săi au făcut totul pentru ca Sigmund să aibă parte de cele mai bune condiții, uneori și cu prețul defavorizării celorlalți copii ai familiei.
  Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual și deosebit de silitor. Șase ani la rând a fost primul din clasă, iar la terminarea școlii avea nu numai cunoștințe temeinice de greacă, latină, germană și ebraică, ci învățase și franceza și engleza. Viața de familie se organiza în funcție de programul său de studiu. El își lua masa de seară separat de restul familiei, iar pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu-l deranja.
  Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea an de studii a început să lucreze în laboratorul de fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von Brücke, fiind în special preocupat de funcțiunea Sistemului Nervos Central. El s-a lăsat atât de mult absorbit de această activitate, încât a neglijat celelalte discipline, terminând facultatea abia în 1881, cu o întârziere de trei ani. Dorind să câștige experiență practică, după doi ani începe să lucreze ca medic în spital, în secțiile de psihiatrie și dermatologie. În 1885 obține un post de docent în neuropatologie la Universitatea din Viena și - având o bursă din partea statului austriac - petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, condusă de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub conducerea lui, Freud începe să studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.
  În 1886 Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburări cerebrale și nervoase. Din cauza faptului că aplica metodele și concepțiile lui Charcot, socotite neortodoxe de către corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultăți din partea colegilor. Aceasta explică și faptul că, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multă reticență.
  Fugind de persecuția nazistă din Viena în 1938, Freud s-a refugiat la Londra, unde a petrecut ultimul an al vieții sale. Casa situată la Maresfield Gardens nr. 20 în zona Hampstead din Londra, care a aparținut familiei până la moartea din 1982 a fiicei cele mai mici a lui Freud, Anna Freud, a fost ulterior transformată în muzeu. În muzeu se păstrează și mobila lui Freud, printre care se numără și celebra sa canapea.
  Datorită fumatului excesiv, în ultimii ani din viață s-a luptat cu o formă de cancer al maxilarului. A suferit numeroase operații dar, deoarece nu a renunțat la acest viciu (fuma chiar și 20 de trabucuri pe zi), boala s-a agravat și a murit prin sinucidere asistată de un medic care i-a administrat o doză mărită de morfină.
  Freud considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor.
  Principalele teorii ale acestei școli sunt fondate pe următoarele ipoteze:
- Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
- Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
- Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome.
- Conflictele inconștiente şi sexualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor.
- Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.
  Prima lucrare publicată de Freud, Zur Auffassung der Aphasien ("Concepții asupra afaziei") (1891), trata problema tulburărilor de vorbire apărute în urma unei leziuni organice a creierului. După o nouă lucrare în domeniul neurologiei, Die infantile Cerebrallähmung ("Paralizia cerebrală infantilă") (1897), Freud s-a dedicat cu exclusivitate cercetărilor privind explicarea tulburărilor psihice pe baze psihologice, ceea ce a dus la elaborarea conceptului de "psihanaliză" (1896).
  Freud explică apariția manifestărilor nevrotice, în special ale isteriei, datorită refulării unor traume emoționale, ascunse în inconștient. Ca tratament recomandă transpunerea pacientului în stare de hipnoză, cu ajutorul căreia trăirile emoționale refulate sunt din nou aduse la suprafața conștiinței și în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod conștient, nu mai provoacă tulburări psihice. Între 1895 și 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a concepțiilor sale, care formează nucleul psihanalizei în teorie și practică. El renunță la metoda hipnozei, preferând expunerea spontană de către pacient a amintirilor sale, încă din perioada copilăriei, în timpul ședințelor de psihanaliză, sub forma așa zisei "asociații libere". În felul acesta psihanalistul îl ajută să-și clarifice conștient experiențele conflictuale, care stau la baza tulburărilor nevrotice.
  Cu ajutorul asociațiilor libere găsește calea de pătrundere către procesele petrecute în inconștient, ceea ce l-a condus și la explicarea semnificației viselor și a actelor ratate ("lapsusuri"). Prin interpretarea viselor a ajuns la formularea conceptului de sexualitate infantilă și a "complexului Oedip", care ar sta la baza legăturilor erotice inconștiente ale copilului cu părintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din concepția freudiană au fost și rămân foarte controversate.
  În 1902, Freud este numit profesor la Universitatea din Viena. În jurul său s-a format un cerc de discipoli, ca Alfred Adler, Eugen Bleuler, Carl Gustav Jung și Ernest Jones, care i-au preluat și i-au dezvoltat mai departe teoriile. În 1910 a fost creată Societatea Internațională de Psihanaliză, cu extindere în special în America. Pe baza reprezentărilor sale, Freud a încercat să explice și unele fenomene sociale și culturale, ca religia, mitologia, arta și literatura. După ocuparea Austriei de naziști, Freud se refugiază cu întreaga familie la Londra, unde moare în urma unui cancer al maxilarului în 1939.
  Contribuția esențială a lui Sigmund Freud constă în punerea în evidență a existenței și acțiunii inconștientului în viața psihică și în explicarea pe această bază a personalității umane. În plus, a dezvoltat o nouă teorie (teoria psihanalitică), precum și o metodologie terapeutică aferentă, care - în forma inițială sau modificată - urmărește ameliorarea funcționării psihice, uneori cu aplicații în patologiile mentale.
  În ultimele decenii teoriile și lucrările lui Freud au fost analizate critic de numeroși cercetători și istorici ai științelor, care au relevat frecvente îndepărtări de la rigoarea și etica științifică. Unii autori nu au ezitat să-l acuze pe Freud de fraudă, demonstrând că acesta a alterat în mod repetat și sistematic datele clinice pentru a-și justifica teoriile, a prezentat tratamente eșuate drept reușite sau chiar că, în anumite articole, ar fi inventat cu totul cazuri și pacienți cu scopul de a-și promova metodele. Conform acestor critici, școala psihanalitică a avut mai curând caracteristicile unei mișcări politice sau religioase decât ale unui curent științific, Freud transformându-se în profetul său. Cele mai severe evaluări contemporane nu se feresc să califice freudismul drept pură ”șarlatanie”.
  Astăzi, psihanaliza este o teorie și o metodă practicată și în combinație cu alte metode, cu eficacitate terapeutică recunoscută.

Sursa
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud

Ultima actualizare în Mar182015

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

© Copyright 2012.

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

IRPI este o organizaţie profesională, non-guvernamentală care activează în domeniul psihologiei şi psihoterapiei integrative, acreditată de Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Europeană de Psihoterapie Integrativă.

Site administrat de www.websystem.ro