INSTITUTUL ROMAN DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA

Selectie rapida

Terapia schemelor în tulburarea de personalitate borderline – ultima parte

Joi, 23 Februarie 2012 17:44 Scris de  IRPI Admin
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

personalitatea borderline

Tratamentul tulburarii de personalitate borderline in terapia schemelor

Tratamentul TPB in terapia schemelor include trei etape. Prima este aceea in care se consolideaza relatia terapeutica si se regleaza si normalizeaza starile emotionale. A doua etapa este aceea de schimbare a modurilor de functionare ale clientului, iar a treia este etapa autonomiei.

I. Consolidarea relatiei terapeutice si reglarea emotiilor

Terapeutul initiaza o relatie care trece de limitele impuse de Protectorul detasat si care devine o baza de siguranta si sustinere emotionala pentru client. Primul pas este formarea unui atasament securizant. Terapeutul incepe prin a juca rolul de parinte pentru Copilul abandonat din clientul sau. Acest lucru poate fi facut pornind de la problemele si sentimentele actuale ale clientului. Pe cat posibil, el e incurajat sa relationeze din modul Copilului abandonat. Unul dintre motive este ca terapeutul sa poata simti empatie si apropiere de pacientul sau. Mai tarziu, atunci cand pacientul incepe sa devina furios sau punitiv, terapeutul va avea rabdarea necesara ca sa ii faca fata, in virtutea relatiei stabilite initial. Aceasta legatura este aceea care il impiedica pe pacient sa paraseasca terapia inainte de vreme.

Oricum, pentru a stabili o relatie cu Copilul abandonat terapeutul trebuie sa treaca de Protectorul detasat. Acest proces poate fi unul dificil fiindca, din modul Protectorului detasat, clientul nu are incredere in nimeni de cele mai multe ori.

Terapeutul incurajeaza exprimarea  nevoilor si a emotiilor in timpul sedintelor. Pentru pacientii cu TPB, abordarea tacuta, de pe o pozitie de reflectie, nu este potrivita. Ei au tendinta sa interpreteze tacerea ca fiind o lipsa de interes sau de sustinere. Alianta terapeutica e mai bine consolidata de o participare activa a terapeutului. Acesta pune intrebari deschise si isi incurajeaza pacientul sa isi exprime nevoile si emotiile. Odata exprimate, emotiile pacientului trebuie validate de terapeutul sau. Pe masura ce legatura emotionala se intareste, terapeutul isi incurajeaza pacientul sa isi exprime furia si are grija sa nu critice aceasta exprimare (in limite rezonabile). Scopul este acela de a crea un mediu care sa contrabalanseze ce a cunoscut pacientul in copilarie. Se creeaza un mediu sigur, hranitor, protector, iertator, care permite si incurajeaza exprimarea emotiilor.

Pacientul se va purta, automat, ca si cand terapeutul s-ar astepta ca el sa fie dragut si politicos, desi nu acesta este cazul. Terapeutul nu vrea decat ca pacientul lui sa fie el insusi, sa spuna ce simte si de ce are nevoie si incearca sa-l convinga pe acesta sa se poarte ca atare. E un mesaj pe care, probabil, clientul nu l-a primit de la niciunul dintre parinti. Transmitandu-i un astfel de mesaj, terapeutul incearca sa rupa cercul vicios al supunerii si detasarii.

Atunci cand terapeutul isi incurajeaza pacientul sa isi exprime emotiile si nevoile, acestea sunt, de obicei, ale Copilului abandonat. Atunci cand pacientul reuseste sa ramana in acest mod de funcionare, iar terapeutul reuseste sa-l linisteasca si sa-i ofere confort, viata primului dintre ei se imbunatateste. El nu va mai trece atat de des de la un mod de functionare la altul, iar reactiile lui vor fi mai putin extreme. Daca pacientul reuseste sa-si exprime emotiile si nevoile din modul Copilului abandonat, nu va mai avea nevoie sa il aduca in prim-plan pe Copilul furios si impulsiv, ca sa se exprime cu ajutorul lui.

Terapeutul isi invata pacientul tehnici de coping (a face fata) pentru ca acesta sa reuseasca sa gestioneze mai bine modurile de functionare si sa se linisteasca atunci cand se simte abandonat. In acest fel, emotiile pacientului se regleaza. De aceea terapeutul face acest demers cat mai devreme in terapie. Cu cat sunt mai severe simptomele pacientului (mai ales comportamentele suicidare), cu atat terapeutul introduce mai curand aceste tehnici. Ca exemplu, se pot folosi tehnici de meditatie si toleranta la stres. Oricum, pentru ca aplicarea unor tehnici cognitiv-comportamentale sa functioneze, e nevoie ca pacientul sa aiba incredere in terapeutul sau si in relatia dintre ei.

Unele dintre primele tehnici care se pot folosi, odata ce stabilim ca pacientul are suficienta incredere in terapeutul sau, sunt acelea de autocontrol, pentru ca pacientul sa isi poata controla starile emotionale si sa se poata linisti. Ele pot include imaginarea unui loc sigur, auto-hipnoza, relaxare, monitorizarea gandurilor negative, obiecte tranzitionale sau orice altceva pare a i se potrivi pacientului. Terapeutul ii va vorbi acestuia despre scheme si il va ajuta sa le inteleaga si sa le cunoasca pe acelea care il afecteaza.

Terapeutul si clientul negociaza limitele disponibilitatii primului dintre ei, in functie de gravitatea simptomelor pe care le prezinta cel de-al doilea. Trasarea limitelor este o parte importanta a primei etape din terapie si se bazeaza mai ales pe luarea in calcul a nivelului de siguranta fizica a pacientului si a celor din jurul sau. Odata stabilita siguranta, limitele vor fi definite in mod echilibrat, undeva intre nevoile clientului si acelea ale terapeutului. Principiul de baza e ca terapeutul sa nu fie de acord cu nimic din ce stie ca ar putea regreta mai tarziu.

Terapeutul gestioneaza crizele si stabileste limite pentru comportamentele autodistructive. In timpul crizelor, pacientul recurge, de cele mai multe ori, la comportamente suicidare, automutilare si/sau abuz de substante. Terapeutul, in demersul de reparare a relatiei de atasament, educa, stabileste limite si isi ajuta pacientul sa se bazeze pe resursele adecvate. El este principalul sprijin al pacientului borderline in stare de criza. Majoritatea crizelor apar atunci cand pacientul se simte lipsit de valoare, rau, neiubit, abuzat sau abandonat. Capacitatea terapeutului de a recunoaste aceste sentimente si de a le raspunde cu compasiune este cheia rezolvarii crizei. Daca pacientul nu e sigur ca terapeutului ii pasa cu adevarat de el, crizele si comportamentele autodistructive vor continua sa apara.

Terapeutul initiaza lucrul cu experientele din copilaria pacientului. Pe masura ce terapia progreseaza si starea pacientului este mai stabila, terapeutul incepe sa lucreze cu imagini netraumatizante din copilaria mica a pacientului. Mai tarziu se va trece si la amintirile mai greu de suportat, traumatizante. Principalele tehnici sunt imageria si dialogul. Terapeutul isi instruieste pacientul sa genereze imagini ale fiecaruia dintre modurile sale de functionare, sa le dea nume si sa poarte dialoguri cu ele. Fiecare mod devine un personaj in povestea pacientului si aceste personaje isi vorbesc unele altora. Terapeutul, model de Adult sanatos, le ajuta sa isi comunice eficient nevoi si emotii si sa negocieze intre ele.

II. Schimbarea modurilor de functionare

Esenta terapiei schemelor este modelul pe care terapeutul il ofera pacientului sau. Fiind un exemplu de Adult sanatos, el il protejeaza si il linisteste pe Copilul abandonat, ii impune limite copilului furios, il inlocuieste pe Protectorul detasat si il elimina pe Parintele punitiv. Treptat, pacientul internalizeaza, preia modelul terapeutului. Cel mai important pas este slabirea modului de functionare Parinte punitiv. Dupa ce acesta este indepartat, progresul e mai rapid.

III. Autonomia

Terapeutul il ajuta pe pacient sa-si aleaga un partener potrivit si sa aplice in situatiile de viata schimbarile obtinute in terapie. In a treia etapa a psihoterapiei cu pacientul cu TPB, terapeutul si clientul sau se concentreaza mult pe relatiile pacientului din afara terapiei. Atunci cand un pacient vine in terapie si este intr-o relatie distructiva, terapeutul il sfatuieste, de la inceput, despre cum ar putea sa se schimbe sau sa renunte la relatie. Oricum, pana cand relatia terapeutica nu e bine stabilita, pacientul nu reuseste sa urmeze aceste sfaturi, din cauza ca se teme de abandon.

Atunci cand legatura dintre terapeut si client e solida, ea devine o baza de siguranta pentru pacient si acesta poate sa renunte la relatia distructiva. Pacientul invata de la terapeut cum sa aleaga un partener si sa isi exprime emotiile in mod constructiv.

Terapeutul isi ajuta clientul sa isi descopere inclinatiile naturale si sa le urmeze in situatii de viata si atunci cand ia decizii importante. Pe masura ce starea pacientului se amelioreaza si acesta functioneaza mai rar din modul Protectorului detasat, al Copilului furiios sau al Parintelui punitiv, acesta se poate concentra mai mult pe a-si stabili scopuri de viata. Terapeutul il ajuta sa invete sa descopere si sa isi urmeze inclinatiile naturale in arii precum cariera, stilul vestimentar, subcultura, hobby-urile.

Terapeutul se detaseaza, treptat, de pacient, reducand frecventa sedintelor. In functie de fiecare caz in parte, terapeutul si pacientul discuta despre incheierea terapiei. Terapeutul ii da voie pacientului sau sa initieze si sa stabileasca ritmul acestei despartiri. Terapeutul ii da pacientului atata libertate cata acesta poate “suporta”, dar exista intotdeauna o baza de siguranta, la care clientul se poate intoarce atunci cand are nevoie.

Ultima modificare Marţi, 01 Mai 2012 13:00
IRPI Admin

IRPI Admin

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

E-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Login pentru a posta comentarii

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

© Copyright 2012.

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

IRPI este o organizaţie profesională, non-guvernamentală care activează în domeniul psihologiei şi psihoterapiei integrative, acreditată de Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Europeană de Psihoterapie Integrativă.

Site administrat de www.websystem.ro