INSTITUTUL ROMAN DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA

Selectie rapida

Terapia schemelor în tulburarea de personalitate narcisică – partea a II-a

Joi, 23 Februarie 2012 17:45 Scris de  IRPI Admin
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Terapia schemelor in tulburarea de personalitate narcisica 2

Originile narcisismului

          Dr. Jeffrey Young şi colegii săi ("Schema Therapy, A Practitioner`s Guide" - 2003) menţionează patru factori specifici mediului în care cresc persoanele cu tulburare de personalitate narcisică:

1. Singurătate şi izolare

2. Limite insuficiente

3. Manipulare

4. Aprobare condiţionată din partea părinţilor

Singurătatea şi izolarea

          Majoritatea pacienţilor cu tulburare de personalitate narcisică au fost copii singuratici. Le-a lipsit iubirea, într-un mod care a lăsat urme. Au suferit o deprivare emoţională semnificativă. Se poate ca mama (sau figura maternă) să le fi dat atenţie suficientă, dar să nu îşi fi exprimat afecţiunea şi grija şi la nivel fizic. Se poate ca ea să nu fi fost empatică sau pe aceeaşi lungime de undă cu copilul sau chiar să nu îl fi iubit cu adevărat. În plus, mulţi dintre pacienţi s-au simţit diferiţi sau respinşi de cei de aceeaşi vârstă. Pacienţii cu tulburare de personalitate narcisică au scheme ca Deprivarea Emoţională, Ruşinea sau Izolarea Socială. De obicei, ei nu ştiu că au aceste scheme.

 

Limitele insuficiente

          Majorităţii pacienţilor cu tulburare de personalitate narcisică nu li s-au impus suficiente limite în copilărie. Oricum, nu au fost nici foarte înţeleşi, susţinuţi sau acceptaţi emoţional. Mai degrabă, li s-au oferit multe din punct de vedere material sau li s-a permis să se poarte cum voiau, fără să li se atragă atenţia că trebuie să ia în considerare şi sentimentele celorlalţi. Poate că li s-a dat voie să se poarte urât cu ceilalţi sau poate că li se făcea pe plac imediat ce dădeau semne de supărare. Se poate să fi crescut nesupravegheaţi. Singurele limite care li se impuneau e posibil să fi fost cele care presupuneau validarea narcisică a părinţilor, aşa cum este cazul unei anumite ore de culcare sau al ajutorului la treburile casnice. Sentimentul că este special era singura formă de iubire pentru copil. Aceşti pacienţi au poveşti de viaţă care includ scheme precum Îndreptăţirea şi Autocontrolul Insuficient.

 

Manipularea

          Majoritatea pacienţilor au fost manipulaţi într-un fel sau altul în copilărie, de obicei de către unul dintre părinţi. De pildă, un părinte se poate să îi fi abuzat sexual, să-i fi folosit pe post de substitut de partener sau se poate să îi fi împins să aibă performanţe cât mai bune, din dorinţa de a se afirma pe sine prin intermediul copilului. În copilărie, aceşti pacienţi au fost folosiţi pentru a supracompensa schemele părinţilor, pentru a le îndeplini acestora nevoile de gratificare sexuală, de suport emoţional sau pentru a le linişti sentimentul de inadecvare.

          De obicei, aceste lucruri nu sunt înţelese de copil. Pacienţii spun, la începutul terapiei, că au avut o copilărie minunată. Nu sunt conştienţi că o parte din ce li s-a întâmplat nu a fost în regulă. La o privire mai atentă, terapeutul descoperă în trecutul pacientului părinţi care nu au ştiut să aibă grijă de copil, ba, dimpotrivă, şi-au îndeplinit nevoile proprii folosindu-se de el. De multe ori, acest părinte are la rândul lui o tulburare de personalitate narcisică.

          În copilărie, pacienţii au fost puşi în situaţii confuze. Primeau atenţie, laude şi admiraţie şi se simţeau bine, aşa că li se părea că sunt iubiţi. Dar de cele mai multe ori le lipsea un fel important de atenţie. Nu erau atinşi, sărutaţi, îmbrăţişaţi. Nu se vedeau oglindiţi în părinţii lor şi nu erau înţeleşi. Nu erau văzuţi şi auziţi cu adevărat. Primeau aprobare, dar nu iubire. Erau folosiţi, în sensul că li se dădea atenţie numai când aveau performanţe de un anumit nivel. Poveştile lor din copilărie includ adesea scheme precum Neîncredere şi abuz sau Subjugare. În aceste cazuri, cineva, un părinte de obicei, i-a folosit, i-a dominat, ca şi cum ar fi fost obiecte menite să ofere bucurie.

 

Aprobarea condiţionată

          Majoritatea pacienţilor au primit aprobare în copilărie şi nu iubire necondiţionată. E greu de aflat dacă părintele chiar şi-a iubit copilul. În cuvintele unui astfel de pacient, "Da, tata m-a iubit, aşa cum un lup iubeşte mielului."

          Pacienţii se simţeau speciali atunci când se ridicau la standardele înalte ale părinţilor. Altfel, ei erau ignoraţi sau devalorizaţi de aceştia. Părinţii puneau accent mai mult pe aparenţe decât pe fericirea adevărată şi intimitate. Copilul încerca să fie perfect, ca să poată primi aprobarea părinţilor şi pentru a se feri de critici şi cerinţe. El nu a reuşit să-şi formeze o stimă de sine stabilă. În loc de asta, stima sa de sine a ajuns să depindă de aprobarea altora. Atunci când alţii îl aprobau, copilul se simţea valoros. Când ceilalţi nu erau de acord cu el, se simţea lipsit de valoare. Pacienţii cu tulburare de personalitate narcisică au poveşti de viaţă care includ scheme ca Ruşinea, Standardele prea Înalte şi Nevoia de Aprobare.

 

Poveşti de viaţă ale pacientului cu tulburare de personalitate narcisică

          Următoarele descrieri sunt cazuri tipice, dar ele nu constituie o listă exhaustivă.

          Un mare număr de pacienţi au avut un părinte care îi trata ca şi cum ar fi fost speciali şi nu le prea impunea limite. De cele mai multe ori acest părinte este mama, dar se poate să fie şi tatăl. Mama îl răsfăţa şi îi făcea toate poftele, dar comportamentul ei avea la bază îndeplinirea nevoilor proprii şi nu pe acelea ale copilului. Ea căuta să-şi îndeplinească nevoia de recunoaştere şi statut prin intermediul copilului, pe care îl idealiza şi de la care avea aşteptări foarte mari. Ca să îl poată convinge pe copil să se poarte conform dorinţelor ei, devenea manipulatoare. Îi lipsea empatia pentru nevoile şi sentimentele copilului şi nu îi oferea acestuia afecţiune fizică (doar, poate, în faţa altora sau atunci când ea avea nevoie). Celălalt părinte juca şi el un rol important. Tatăl era absent, pasiv, distant, critic sau abuziv. Astfel, în copilărie, aceşti pacienţi au primit adeseori mesaje opuse de la părinţii lor. Unul dintre ei le exagera valoarea şi importanţa, în timp ce părintele celălalt îi ignora sau chiar îi devaloriza.

          Mulţi dintre pacienţi aveau ceva extraordinar în copilărie – erau foarte inteligenţi, frumoşi, buni sportivi sau talentaţi. De obicei, unul sau ambii părinţi îi împingeau să aibă rezultate foarte bune în domeniul respectiv. Când aveau astfel de rezultate, iar acest lucru se răsfrângea în mod pozitiv asupra părintelui, erau adoraţi şi li se dădea atenţie. Altfel, li se dădea puţin sau chiar nimic; erau ignoraţi sau devalorizaţi. Se chinuiau să lucreze pentru a-şi mulţumi părintele fiindcă se temeau că, dacă se opresc, acesta ar începe să-i critice. Era o discrepanţă între cât de speciali se simţeau uneori şi cât de puţin importanţi erau alteori.

          În mod similar, unii pacienţi au crescut în familii pe care lumea le privea ca fiind speciale. Poate că familia era mai bogată decât altele, sau unul dintre părinţi era foarte faimos, sau familia avea, cumva, un statut social înalt. Copiii au învăţat că sunt speciali pentru că familia lor e specială. Oricum, acasă lucrurile erau diferite. Aici, ei erau ignoraţi sau respinşi. În cadrul familiei au învăţat că sunt lăudaţi acei copii care excelează. Copiii mediocrii erau invizibili. E vorba din nou despre două mesaje diferite.

          Un alt scenariu des întâlnit în copilăria pacienţilor cu tulburare de personalitate narcisică e respingerea socială sau alienarea. Unii dintre ei au fost iubiţi şi valorizaţi în familie, dar în afara ei au fost respinşi de cei de vârsta lor sau s-au simţit diferiţi într-un fel fundamental. Poate că nu erau consideraţi atrăgători, poate că nu erau buni la sport sau nu erau la fel de bogaţi ca restul copiilor. În adolescenţă nu au făcut parte dintre copiii "populari".

Ultima modificare Marţi, 01 Mai 2012 13:08
IRPI Admin

IRPI Admin

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

E-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Login pentru a posta comentarii

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

© Copyright 2012.

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

IRPI este o organizaţie profesională, non-guvernamentală care activează în domeniul psihologiei şi psihoterapiei integrative, acreditată de Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Europeană de Psihoterapie Integrativă.

Site administrat de www.websystem.ro