INSTITUTUL ROMAN DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA

Selectie rapida

Formare profesională în psihoterapie integrativă

Miercuri, 23 Iunie 2010 03:06 Scris de  IRPI Admin
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

formare psihoterapie integrativa

Esti absolvent al facultatilor de psihologie, medicina, asistenta sociala si doresti sa-ti construiesti o cariera profesionala in psihoterapie?

Participa la interviurile de selectie la sediul IRPI si afla ce abordare este compatibila cu tine. Daca ai in identitatea personala caracteristicile integrarii te poti Inscrie la Grupul de Formare in Psihoterapie Integrativa din Bucuresti 2015!

Sediul IRPI Str. Stelea Spatarul, nr.24, sector 3 (Bulevardul Corneliu Coposu - Unirii), Bucuresti

Pentru inscriere si toate detaliile: adresa de mail  Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ,

nr. tel. 0743557400 Dr. Psih. Mara Priceputu

Întrucât fiecare tip de personalitate are un mod al său de a fi in contact cu sine si cu lumea, devine importanta autocunoasterea si identificarea abordarii potrivite pentru dezvoltarea profesionala.
Astfel, vei putea construi eficient o identitate profesionala in armonie cu valorile, principiile si metodele de lucru ale abordarii psihoterapeutice potrivite tie!
Formatori:
Dr. Augustin CAMBOSIE 
Psih. Coca Tincuta DUMITRU
Dr. Viorel PASCA
Dr. Mara PRICEPUTU
Psih. Michael RANDOLPH
Dr. Iustin TURCU

GHID PENTRU FORMARE ÎN PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ - 2015

 

I. CE ESTE PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ?

Psihoterapia este intervenţia psihologică realizată ştiinţific şi în spirit umanist (COPSI):

  • în scopul promovării sănătăţii, optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale,
  • în scopul modificării factorilor psihologici implicaţi în tulburările psihice, psihosomatice şi în tulburările somatice
  • în situaţii de risc.

Prin psihoterapie se înţelege, conform specificaţiilor Asociaţiei Europene de Psihoterapie (European Association of Psychotherapy - EAP), o disciplină știinţifică de sine stătătoare ce tratează, într-o manieră cuprinzătoare şi planificată, disfuncţii, suferinţe, tulburări de comportament şi boli datorate unor cauze atât psiho-sociale, cât şi psihosomatice.

În aceste cazuri, tratamentul este realizat cu ajutorul unor metode stiinţifice psihoterapeutice şi non-medicale sau non-chimice, în cadrul unei relaţii terapeutice dintre una sau mai multe persoane tratate şi unul sau mai mulţi psihoterapeuţi formaţi într-o manieră generală şi specială. Obiectivele unui astfel de tratament sunt de a ameliora sau elimina simptomele, de a favoriza modificarea tiparelor comportamentale, a atitudinilor şi relaţionărilor perturbate, şi a procesului de maturizare, de dezvoltare şi a stării de bine fizic şi mental a persoanei. Psihoterapia integrativă este o abordare  aplicată de un număr tot mai mare de specialiști în domeniu la nivel european și internațional. Abordarea integrativă promovată de Institutul Român de Psihoterapie Integrativă (IRPI) are la bază teoriile psihanalitice, umaniste și cognitiv-comportamentale. Psihoterapia integrativă este utilizată ca formă de intervenție individuală, de grup (familie sau cuplu) și în grup. Formarea în psihoterapie integrativă include module de dezvoltare personală și formare teoretică cu multiple aplicații practice. Numeroşi psihoterapeuţi în practică aplică elemente din diferite teorii psihoterapeutice şi contruiesc strategia de intervenţie în funcţie de nevoile specifice ale fiecărui client.O idee fundamentală a psihoterapiei integrative constă în faptul că toate formele de terapie sunt eficiente si au adus domeniului resurse bune prin cercetări științifice, teorii, metode, tehnici și proceduri de lucru ce vin în sprijinul dezvoltării umane și tratamentului spre însănătoșire. Psihoterapia integrativă promovează flexibilitatea și integrarea în modul de abordare al problemelor. De asemenea, se bazează pe principii ce conduc la construirea și menţinerea unui standard de excelenţă în serviciile oferite clienților şi în pregătire profesională.

I.1. PRACTICA PSIHOTERAPIEI INTEGRATIVE ÎN ROMÂNIA

În cadrul IRPI este prezentă “Comunitatea Psihoterapeuţilor  Integrativi Practicieni” ce are peste 200 membri cu activităţi profesionale de succes în filialele: Bucureşti, Constanţa, Baia Mare, Satu Mare, Timişoara, Piteşti, Craiova. De asemenea, alţi 100 de membri se formează pentru  practica în psihoterapie şi sunt în diverse stadii, astfel în viitorul apropiat cabinetele lor vor fi deschise pentru comunitate. Cabinetele de psihoterapie integrativă IRPI oferă servicii, conform standardelor de calitate de psihoterapie individuală, psihoterapie de cuplu, psihoterapie de familie, psihoterapie de grup. Serviciile noastre în viziunea integrativă sunt atât în sfera dezvoltării personale cât şi în sfera sănătăţii mintale şi a reechilibrării emoţionale, somatice, cognitive, comportamentale, contextuale şi spirituale. Aplicarea principiului interdisciplinarităţii prin lucrul în echipă cu ceilalţi specialişti-medici, psihologi clinicieni, logopezi etc. a adus un plus de valoare în beneficiile clienţilor.

II. DOREŞTI SĂ DEVII PSIHOTERAPEUT INTEGRATIV?

Aspectele pedagogice importante ale formării în psihoterapie integrativă

  • Perspectiva psihoterapeutică integrativă are o relevanţă substanţială pentru practica şi educaţia în sănătatea mintală.
  • Ne găsim în prezent într-o etapa de maturizare a psihoterapiei ca ştiinţă în care punem accentul pe valoarea ştiinţifică a întregului domeniu şi în mod special pe utilitate pentru sănătatea mintală şi pentru societate. Acest lucru face ca atitudinea psihoterapeuţilor să devină una de colaborare indiferent de abordarea imbrăţişată. Multe dintre programele de formare au o componentă de integrare ceea ce arată puterea de a aduce împreună valoarea lucrurilor.
  • Iniţiativele educaţionale cu planificare sistematică în abordările integrative ale psihoterapiei sunt necesare atât la nivelul formării complementare postuniversitare, cât şi la nivel de formare continuă.
  • Relevanţa perspectivei integrative pentru formarea psihoterapeutică modernă începe cu sfera clinică actuală, în care urmează să practice absolvenţii.
  • Pregătirea specialiştilor impune dezvoltarea  competenţelor astfel încât să-şi dovedească abilităţile de consultanţi şi practicanţi experţi în psihoterapie în domeniul vast al tratamentelor solicitate astăzi în România şi în lume.
  • Perspectiva integrativă poate oferi un fundament pe care specialiştii practicanţi îşi pot dezvolta aptitudinile existente, astfel încât să încorporeze strategii noi pe care să le pună în aplicare de-a lungul carierei.
  • Aceasta abordează sistematic interrelaţiile dintre ceea ce ei ştiu şi fac deja şi noile tehnici care apar după ce finalizează formarea.Astfel, această abordare poate fi de asemenea importantă pentru continuarea dezvoltării profesionale.
  • In cadrul IRPI acordăm importanţă  principiilor integrative în planificarea şi desfăşurarea formării în psihoterapie şi  metodelor prin care această formare poate fi pusă la dispoziţie cât mai eficient.  Viziunea integrativă, eclectismul tehnic şi integrarea teoretică şi asimilativă sunt tot atâtea motive pentru a alege psihoterapia integrativă. Sunt tot atâtea căi pentru o înţelegere deplină a clientului. Sunt tot atâtea instrumente pentru a răspunde terapeutic unor realităti şi unor nevoi atât de diferite şi atât de personale. Psihoterapia este o artă nu pentru că aşa o vedem noi, ci pentru că îţi cere să creezi mereu şi mereu situaţii şi momente terapeutice diferite, în acord cu fiecare suflet cărui te alături. Alegerea psihoterapiei integrative descatuşează şi eliberează profesionistul creator din tine.

Dezvoltă-ţi competenţele în psihoterapie integrativă de a crea strategii de intervenţie în mod autentic, adaptat şi conectat la clientul tău!

Valorile noastre: Integritate

Responsabilitate

Profesionalism

Identitate

III. INSTITUTUL ROMÂN DE PSIHOTERAPIEINTEGRATIVĂ- FURNIZOR DE FORMARE PROFESIONALĂ ACREDITAT

Colegiul Psihologilor din România, conf. Legii 213/27.05.2004,Federația Română de Psihoterapie,      Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă, Centrul National de Formare Profesională a Adulților si Asociația Europeană Interdisciplinară de Terapii pentru Copii și  Tineri


IV. IRPI - FORMARE PROFESIONALĂ ÎN PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Formare profesională presupune parcurgerea  în cadrul Institutului Român de Psihoterapie Integrativă a programului de devenire şi învăţare profesională. Programul nostru de formare promovează o atitudine deschisă, flexibilă, conform abordării integrative.

Aspectele organizaţionale IRPI  în care are loc instruirea oferă un cadru propice  de a reflecta asupra principiilor integrative și devenirii psihoterapeutului.


IV.1.
DEZVOLTARE PERSONALĂ ŞI FORMARE  DE  BAZĂ

Durata:  2 ani

Dezvoltare personală de grup şi individuală: 150 ore

Formare de bază: 560 ore

Din tematica programei:

Anul I formare:

  • Introducere în psihoterapie integrativă
  • Dezvoltare personală individuală şi de grup
  • Teorii ale dezvoltării umane
  • Formarea identității personale şi profesionale

Anul II formare:

  • Dezvoltare personală
  • Specificul psihoterapiei integrative indiviuduale
  • Specificul psihoterapiei integrative de grup
  • Specificul psihoterapiei integrative de cuplu şi familie
  • Tehnici şi metode în abordarea dimensiunilor fiinţei umane: contextul de viaţă, cognitiv, comportamental, emoţional, somatic, spiritual, relaţional sine-sine, sine-ceilalţi, sine-lume.
  • Teorii ale sănătaţii mintale, starea de bine din perspectiva psihoterapiei integrative
  • Integrarea în psihoterapie şi strategii de intervenție în psihoterapie  integrativă (planuri de intervenție în probleme de viaţă, dezvoltare personală, crize de indentitate, tulburări psihice, etc.).

 

Finalizarea formării şi începerea practicii profesionale:

Absolvirea formării de bază este atestată prin certificat IRPI. În baza certificatului de absolvire a formării profesionale se obţine dreptul de liberă practică de la Colegiul Psihologilor din Romania (www.copsi.ro) şi certificat de la Federația Română de Psihoterapie (www.psihoterapie.ro) începeţi să practicaţi sub supervizare.


Certificatele sunt recunoscute naţional si internaţional.


üModulele dedicate cunoştinţelor de bază au menirea dezvoltării capacităţii de aplicare a psihoterapiei integrative în mod coerent ce include multiple teorii ale psihoterapiei.Înţelegerea bazei intelectuale a modalităţilor de tratament individuală reprezintă o cerinţă prealabilă pentru eforturile documentate de a integra aceste modalităţi. Dincolo de acest lucru, există o bază teoretică substanţială care ţine strict de integrare.Aceasta începe cu teoria comparativă, care se adresează asemănărilor şi diferenţelor dintre fundamentele intelectuale şi filozofice ale teoriilor alternative. Principiile integrării, scopurile ei şi factorii care ar putea conduce la creşterea eficacităţii sunt indicii care pledează pentru o terapie integrativă. Abordarea integrativă ia în seamă datele empirice existente cu privire la eficacitatea modelelor de tratament unimodal şi integrat.Înţelegerea modului în care modelele conceptuale pe care le utilizează psihoterapeuţii modelează procesarea datelor clinice şi, deci, comportamentul terapeutic al acestora îi poate ajuta să anticipeze multe dintre provocările care apar în cazul tratamentelor integrate.Cunoaşterea specifică a acestor metode poate ghida psihoterapeuţii astfel încât să ofere sistematic tratamente integrate, evitând combinaţiile de intervenţii neplanificate cu care se riscă inconsecvenţa şi care cresc posibilitatea unei interacţiuni negative.


üDezvoltăm competenţe de utilizare a tehnicilor şi aptitudinilor clinice. Împreună cu cunoştinţele legate de multiplele teorii ale psihoterapiei, psihoterapeuţii integrativi au nevoie de o bază de aptitudini multimodale. Aceste aptitudini psihoterapeutice absolut necesare, cum ar fi capacitatea de a stabili şi de a menţine o alianţă terapeutică pozitivă, sunt esenţiale.

Planul de tratament personalizat, posibilitatea încorporării mai multor modalităţi, toate acestea pot fi prezentate elaborat prin capacitatea de a formula dificultăţile pacientului în mai multe linii teoretice.Aptitudinile esenţiale includ capacitatea de luare integrativă a deciziilor în contextul unei ambiguităţi crescute si de a utiliza tehnici clar articulate, care pot fi adoptate şi aplicate direct în situaţiile clinice adecvate.


üAtribuţii şi provocări legate de dezvoltare. Profesia de psihoterapeut presupune, prin natura ei, dezvoltare pe termen lung şi provocări de dezvoltare. Demersul de formare are ca obiectiv  dezvoltarea unei identități profesionale în acord cu identitatea personală ceea ce devine mai provocator decât a urma un model definit de la început.

Sunt modele diferite: „a urma un drum format” sau „a forma un drum de urmat”. Psihoterapia integrativă promovează dezvoltarea unei identitiăti profesionale în spiritul unicității cu utilizarea resurselor proprii. Ne propunem dezvoltarea capacităţii de gestionare eficientă a noului, necunoscutului, a putea fi permanent creator.

Provocările legate de dezvoltare, impuse de integrare, se extind până dincolo de instruire. Perspectiva integrativă oferă atitudini, cunoştinţe şi abilităţi care prezintă o bază raţională pe care terapeuţii bine instruiţi, experimentaţi, pot aborda noi metode de tratament pe care le-ar putea încorpora în practica lor. Perspectiva integrativă pune accent pe utilizarea deschisă a celor mai eficace modalităţi disponibile şi  încurajează pe psihoterapeuţi să fie în permanenţă la curent cu noile tendinţe.

Propunem diferite tipuri de învăţare şi dezvoltare profesională pentru a obţine capacităţile necesare practicării psihoterapiei integrative.Aceste capacităţi includ calităţi legate de atitudine, cunoştinţe teoretice, metateoretice şi empirice, abilităţi psihoterapeutice relaţionale şi tehnice, abilităţi de rezolvare a problemelor, aspecte de identitate profesională şi dezvoltare a rolului.Utilizăm modalități adecvate de îndrumare a studenţilor în scopul îndeplinirii acestor variate obiective educaţionale şi de dezvoltare profesională.

Exemplificăm formate educaţionale şi procese pedagogice concepute în scop catalizator: se stabileşte cadrul de lucru corespunzător pentru lecturi didactice, discuţii interactive, seminarii, cursuri în grupuri mari si mici, şedinţe de intervizare, analize de grup,  interviuri în direct sau înregistrate cu clienţii, studii de caz, jocuri de rol şi teme de lectură.

IV.2. PROGRAM DE SUPERVIZARE

Conţine activităţi de supervizare de grup, supervizare individuală, dezvoltare personală ce însumează 280 ore  repartizate în  module de 2 zile şi şedinţe individuale, în 2 ani calendaristici.    Se trece la treapta de psihoterapeut autonom la 2 ani de practică profesională, 10 studii de caz, minim,  şi minim 300 ore activitate de psihoterapeut.

Supervizarea se încheie cu un modul de evaluare finală şi susţinere a unei dizertaţii, după care  se obţineCertificatul de psihoterapeut integrativ autonom.

Supervizarea este esenţială pentru procesul de devenire a psihoterapeutului. Aceasta poate oferi informaţiile directe, bazate pe studiu de caz, necesare pentru transpunerea teoriei în practică, pentru aplicarea principiilor generale la cazuri particulare, pentru dezvoltarea capacităţilor psihoterapeutice relaţionale esenţiale şi pentru finisarea aptitudinilor clinice specifice.

Modelarea şi învăţarea au loc în cadrul locului de supervizare. Atitudinile supervizorilor, împreună cu orientările teoretice pe care le reprezintă aceştia, constituie cadre formative pentru cei supervizaţi.

În cadrul supervizării se studiază planuri de intervenţie, procesul psihoterapeutic, relaţia terapeutică şi a variabilelor precum cadru, transfer, contratransfer, apărare psihologică, gestionarea afectului, nivelul de activitate, respectarea tehnicii şi luarea deciziei terapeutice, cu suficientă profunzime şi subtilitate astfel încât să se dezvolte în continuare capacitatea terapeutului de a gestiona în mod profesional aceste faţete solicitante ale terapiei. Punem accent pe utilitatea unui cadru conceptual coerent pentru desfăşurarea supervizării.

IV.3. FORMARE CONTINUĂ

Conform normelor naţionale şi internaţionale, de reglementare a psihoterapiei, formarea continuă, începând cu treapta de psihoterapeut în supervizare şi pe întreg parcursul profesional, este de 50 ore/an. Aceasta are ca obiectiv actualizarea la noile norme şi proceduri, contactul cu lumea profesională şi ştiinţifică în vederea dezvoltării unei practici profesioniste. Formarea continuă presupune participarea la workshop-uri, conferinţe etc. Abordarea integrativă oferă cadrul dezvoltării modelului de învăţare pe termen lung, în care deschiderea către noi idei sau informaţii, adoptarea unor noi tehnici şi dezvoltarea profesională continuă pot interveni într-un cadru coerent şi adaptabil.


V.           CRITERII DE ADMITERE ÎN PROGRAMUL DE FORMARE ÎN PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Candidaţii trebuie să:

ü fi obţinut o diplomă de absolvirea a studiilor universitare în psihologie, psihosociologie, sociopsihologie, psihopedagogie specială, filosifie, asistenţă socială, pedagogie, medicină. Absolvenţii altor domenii decât psihologia sau asimilate  pot parcurge programul de formare  cu  obligaţia de a urma până la finalul formării şi un pachet de discipline care sa le ofere cunoştinţele de bază în psihologie, precum: diagnostic şi evaluare clinică, psihologie clinică şi/sau medicală, consiliere şi psihoterapie, psihiatrie şi/sau psihopatologie, psihologia sănătăţii şi/sau psihosomatica, psihologia dezvoltării;

ü susţină un interviu cu coordonatorul de program.

Procedura de admitere:

Interviul

Interviul este metoda de selecţie şi clarificare şi va fi realizat de către coordonatorul de program.

Criteriile urmărite în interviu de coordonator sunt: cunoașterea și siguranța de sine, experiența de viață, valori morale si sociale, devotament și dezvoltare personală, pregătirea și potențialul academic.

Criterii urmărite de candidat: Se va analiza programul de formare și cadrul practicii in psihoterapie si se vor clarifica toate intrebarile. Acest demers va conduce la luarea unei decizii în ce privește abordarea psihoterapeutica potrivită pentru candidat.

Candidaţii vor  face dovada:

- abilităţii generale de auto-reflecţie

- abilităţii generale de a interacţiona cu ceilalţi

- abilităţii generale de a răspunde şi oferi feed-back

- capacităţii de empatie

- standardului moral corespunzător, conform direcţiilor date de majoritatea oamenilor

Dosarul de înscriere se depune la sediul IRPI  după interviul de admitere şi conţine:

- curriculum vitae

- Copie act identitate (B.I./C.I.)

- Copie diplomă licenţă/ adeverinţă absolvire facultate

VI.         ECHIPA DEPARTAMENTULUI  DE FORMARE

Punem la dispoziţie  un mediu educaţional cu capacitatea de promovare a instruirii documentate dintr-o perspectivă integrativă, o echipă de formatori, supervizori si psihoterapeuți care să predea şi să supervizeze principiile, teoria şi abilităţile specifice eficient într-o gamă largă de intervenţii.

 

Vă aşteptăm şi vă urăm succes!

Echipa I.R.P.I.

 

 

Psihoterapia integrativă este o abordare psihoterapeutică aplicată de un număr tot mai mare de specialiști în domeniu la nivel european și internațional. Abordarea integrativă promovată de Institutul Român de Psihoterapie Integrativă are la bază teoriile psihanalitice, umaniste și cognitiv-comportamentale. Psihoterapia integrativă este utilizată ca formă de intervenție individuală, de grup (familie sau cuplu) și în grup

Formarea în psihoterapie integrativă include module de dezvoltare personală și formare teoretică cu multiple aplicații practice.

Formarea profesională în psihoterapie integrativă presupune un program cu durata de 4 ani ce include două segmente majore:

  • Dezvoltarea personală şi (însuşirea) tehnicile, metodele şi strategiile psihoterapiei integrative (anul I şi II);
  • Supervizare (anii III şi IV).

Se pot înscrie la formarea în psihoterapie integrativă specialişti din următoarele domenii: psihologie, psihosociologie, sociopsihologie, psihopedagogie specială, asistenţă socială, pedagogie, medicină.

Acreditări:

  • formarea este acreditată de Colegiul Psihologilor din România, conf. Legii 213/27.05.2004;
  • formarea este recunoscută de Federația Română de Psihoterapie;
  • formarea este acreditată şi supervizată de Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă, Anglia.

Date tehnice:

  • un modul de formare cuprinde un număr de trei zile, cu o frecvență de un modul la două luni;
  • taxa pentru un modul de formare este de 160 euro;
  • procedura de înscriere cuprinde două etape (I. înscriere, II. selecție);
  • persoane de contact:

- Mara PRICEPUTU 0743557400

 

  • pentru informații suplimentare accesați: www.irpi.ro;

Dosarul de înscriere va include următoarele documente:

  • Copie act identitate (B.I./C.I.);
  • Copie certificat naştere;
  • Copie diplomă licenţă/ adeverinţă absolvire facultate;
  • Curriculum vitae;
  • Copie după acte care atestă participarea la alte formări în psihoterapie, grupuri de dezvoltare personală , etc.
  • 2 fotografii tip buletin.

 

 

 

 

 

Vă invităm să faceți parte din comunitatea psihoterapeuților integrativi,

 

Psihoterapeut Mara PRICEPUTU – președinte IRPI


Ultima modificare Luni, 23 Februarie 2015 18:57
IRPI Admin

IRPI Admin

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

E-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Login pentru a posta comentarii

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

© Copyright 2012.

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

IRPI este o organizaţie profesională, non-guvernamentală care activează în domeniul psihologiei şi psihoterapiei integrative, acreditată de Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Europeană de Psihoterapie Integrativă.

Site administrat de www.websystem.ro