INSTITUTUL ROMAN DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA

Selectie rapida

IRPI Admin

IRPI Admin

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

Website URL: E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

pi

PRACTICA PSIHOTERAPIEI INTEGRATIVE ÎN ROMÂNIA

Psihoterapia integrativă este o abordare aplicată de un număr tot mai mare de specialiști în domeniu la nivel european și internațional. Abordarea integrativă promovată de Institutul Român de Psihoterapie Integrativă (IRPI) are la bază teoriile psihanalitice, umaniste și cognitiv-comportamentale.

In cadrul IRPI este prezentă Comunitatea Psihoterapeuţilor Integrativi Practicieni ce are peste 200 de membrii cu activităţi profesionale de succes in filialele: Bucureşti, Constanţa, Baia Mare, Satu Mare, Timişoara, Piteşti, Craiova.Specialistii sunt autorizati de Colegiul Psihologilor din Romania si certificati de Federatia Romana de Psihoterapie si indeplinesc standardele de formare si de practica profesionala internationale conform Asoiciatiei Europene de Psihoterapie.

Psihoterapia integrativă este utilizată ca formă de intervenție individuală, de grup (familie sau cuplu) și în grup. Formarea în psihoterapie integrativă include module de dezvoltare personală și formare teoretică cu multiple aplicații practice. Numeroşi psihoterapeuţi în practică aplica elemente din diferite teorii psihoterapeutice şi contruiesc strategia de intervenţie în funcţie de nevoile specifice ale fiecărui client. O idee fundamentală a psihoterapiei integrative constă în faptul că toate formele de terapie sunt eficiente si au adus domeniului resurse bune prin cercetari stiintifice, teorii, metode, tehnici si proceduri de lucru ce vin in sprijinul dezvoltarii umane si tratamentului spre insanatosire. Psihoterapia integrativa promoveaza flexibilitatea si integrarea în modul de abordare al problemelor. De asemenea se bazeaza pe principii ce conduc la construirea si menţinerea unui standard de excelenţă în serviciile oferite clientilor şi în pregatire profesională.

    PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ - VALIDARE ŞTIINŢIFICĂ

    Material elaborat in cadrul Asociatiei Europene de Psihoterapie Integrativa (EAIP) www.europeanintegrativepsychotherapy.com
        Psihoterapia integrativa imbratiseaza in primul rand o atitudine particulara in ceea ce priveste practica psihoterpiei, afirmand importanta unei abordari unificate a metodelor in tratamentul persoanelor.
        Pune accentul pe raspunsul adecvat si eficient la necesitatile spirituale, emotionale, cognitiva comportamentale si psihologice ale persoanei.
        Scopul este acela de a facilita integrarea astfel incat calitatile persoanei, care exista si functioneaza in spatiul intrapsihic, interpersonal si socio-politic este maximizat, tinand cont de limitele fiecarui individ si conditiile exterioare.


        DEFINITIE
        EAIP defineste "integrativa" orice metoda care exemplifica sau dezvolta o combinatie conceputala, principiala, teoretica intre doua sau mai multe abordari specifice sau care reprezinta un model de integrare ca atare. Legat de aceasta, exista o obligatie etica a psihoterpeutilor integrativi de a dialoga cu colegii de diverse orientari profesionale si de a ramane informati cu privire la descoperirile in domeniu.
        O doctrina centrala a psihoterpiei integrative este aceea ca nici o terpie individuala nu este perfect adecvata pentru orice situatie - Psihoterpia integrativa promoveaza asadar flexibilitatea abordarii si subscrie la mentinerea standardelor de excelenta in serviciile pentru clienti, in training si supervizare. Asfel cand psihoterpeutii integrativi creeaza diferite strategii, tehnici si constructii pentru rezolvarea diverselor situatii, acest proces nu se face hazardat, ci intr-o maniera bazata pe intuitia clinica si o cunoastere solida si clara a problemelor existente si a solutiilor necesare.
     

   PSIHOTERAPIA INTEGRATIVA

  •         pune in prim plan abordarile particulare si combinate in tratarea diverselor probleme,
  •         acorda prioritate factorilor comuni tuturor genurilor de psihoterpie.
  •         pune un accent deosebit pe o atitudine de respect, bunatate, onestitate si egalitate cu privire la                   personalitatea clientului,
  •         psihoterapeutul afirma integritatea si umanitatea celuilalt dar si a siesi.

        Psihoterapia integrtiva afirma importanta asigurarii unui mediu portivit, in care crestera si vindecarea pot avea loc intr-un spatiu intersubiectiv creat impreuna de catre client si terapeut.
     

   Aspecte filozofice ale abordarii:

        1. Are abordarea definite clar ariile de cercetare, aplicare si documentare?
        In 1986, Grupul de Cercetare a tulburarilor de anxietate si afectivitate de la Institutul National de Sanatate Mintala din SUA a tinut un work - shop de 2 zile pentru a examina crecetarile in integrarea psihotepeutica. Rezultatele intalnirii, care au evidentiat directii noi de cercetare, au oferit 23 de arii recomandate de studiu pentru intergrarea psihoterapiei.(Wolfe & Goldfield 1988).
        Aceste arii specifice au putut fi incluse in 4 domenii generale:
      A. clarificari conceptuale (diferenta intre eclectismul tehnic si inegrare conceptuala, necesitatea unor strategii de colectare a cunostintelor in domeniu, rolul teoriilor integrate ale psihopatologiei)
     B. cercetarea proceselor psihoterapeutice (studiul prceselor schimbarii, rolul alaiantei terapeutice a diferitelor gandiri, problemele asociate cu jargonul specific diveselor scoli)
   C. eficacitatea studiilor de psihoterapie integrativa (dezvoltarea unor metode de interventie de factura empirica, probleme legate de evaluarea proceselor si rezultatelor)
      D. trainingul si supervizarea terapeutilor integrativi (training in forma terapiei pure vs. abordare integrativa).
        In ultimii 10 ani, munca s-a concentrat in aceste 4 directii. De exemplu, Wiser, Goldfield, Raue si Vakoch (1996) au realizat un program de cercetare comparativa, in care mecanismele schimbarii erau analizate prin interventii psiho-dinamice si cognitiv-comportamentale. O alta cercetare a studiat relatia intre procese si rezultate, descoperind atatea aspecte neasteptata incat pana si in terapai cognitiva pentru depresie, contributiile din alte arii (concentrarea asupra problemelor de dezvoltare si si interpersonale si intensificare experientelor emotionale ale clientului) au facilitata un rezultata de succes. Asa cum se va vedea in raspunsurile la intrebarile urmatoare, multe dintre problemele ridicate in 1986 (eg. rolul aliantei terapeutice) au constituit subiectul altor cercetari peste ani.

        2. Abordarea demonstreaza necesitatea de cunostinte si competente in traditia domeiului sau, in ceea ce priveste diagnosticarea si tratamentul?
        In timpul conferintei din 1986 existenta mai multor limbi a fost considerata un obstacol in psihoterpia integrativa. Recunostarea necesitatii unei limbi comune in aceasta teorie integrata, multi dintre tarapeuti au ales sa traduca in propria limba (vernacular - limba materna) diverse continuturi teoretice. Aceasta a oferit nu numai un camp comun pentru comunicarea in scopul orientarii teoretice, dar a permis si o integrare mai clara a contributiilor diferitelor scoli de gandire.
        De exemplu, analiza Structurala a Comportamenutlui Social a lui Benjamin (SASB) ofera o abordare transteoretica pentru clasificarea comportamentului interpersonal, clasificand o actiune in functie de nivelul sau de afiliere si control. Utilizand o schema circumplexa de codificare, un mesaj pe care o persoana il trimite alteia, si feedbackul acesteia din urma, pot fi realizate aceste clasificari. Impunerea acestei proceduri poate fi utilizata pentru a evalua felul in care indivizii se comporta vizavi de sine si ceilalti, ca de exemplu atunci cand sunt excesiv de auto-critici sau auto-distructivi (adica afiliere scazuta sau exces de control). Acest sistem are aplicabilitate intr-o varietate de orientari teoretice, si este imprumutat consecvent in domeniul psihoterapiei integrative.

        3. Abordarea are o teorie a umanului, a relatiei terapeutice, a bolii si sanatatii, care sa fie clara si consistenta?
        O crecetare consistenta a aratat ca relatia terapeutica contribuie semnificativ la obtinerea unor rezultate de succes (Horvath & Greenberg 1994). Aceasta a fost observata in mai multe forme de terapie fie ea psiho-dimanica, experimentala sau cognitiv - comportamentala). Reprezinta de asemenea un factor comun de schimbare, demonstrand ca oamenii se schimba mai degraba intr-un mediu interpersonal sigur. Bazat pe acesta teorie, Safran si colegii sai (1990) au specificat modul de recunoastere a punctelor in care relatia terapeutica poate deveni o amenintare, precum si modul in care trebuie actionat pentru a inlatura aceasta ruptura. pe baza descoperirii faptului ca alianta terapeutica incordata interpia cognitiva este asociata cu un rezultat slab in tratarea depresiilor (Castonguay et al. , 1996) Castonguay si Safran colaboreaza in prezent la un proces de cercetare pentru a testa eficienta terapiei cognitive atunci cand include linii directionale pentru a ocoli tensiunile in relatia terapeutica.
        Alte carcetari au oferit solutii pentru dezvoltarea unor metode mai eficiente de de intervenite - de exemplu, Beutler si Consoli (1992) au descoperit ca interventia cognitiva este mai eficienta decat tratamentul orientat pe interior, in cazul pacientilor exteriorizati, si ca indivizii defensivi raspund mai bine la tratamente indirecte decat la cele directe.
        
        Aspecte metodologice
        4. Metodele specifice acestei abordari genereaza dezvoltarea teoriei psihoterapiei, demostreaza noi aspecte in intelegerea naturii umane si conduce catre cai de interventei/ tratament?
        Asa cum a fost indicat mai sus, studiul comparativ al metodelor si investigarea relatiilor dintre proces si rezultat, duce la dezvoltarea unor metode mai eficiente de terapie, iar aceste studii care utilizeaza constructii trans-teoretice pot fi utilizate intradevar pentru a dezvolta tratamente imbunatatite, integrative. Exemplul oferit mai sus de colaborare intre Castonguay si Safran ofera un model in care descoperirile in domeniul tensiunilor din relatia terapeutica au fost utilizate pentru a extinde scopul interventiilor cognitive pentru depresie.
        Un alt exemplu important despre cum o abordare integrativa a condus la un tratament mai eficient este Terapia Comportamentului Dailectic (1993) a lui Linehan, legat de tratamentul tulburarilor de personalitate. Devenit un tratament raspandit la nivel international DBT este creat special pentru pacienti care in mod paradoxal au nevoie de validare si acceptare a ceea ce sunt dar in acelasi timp au nevoie si de schimbare. Intr-un tur de forta clinic, Linehan a integrat o abordare centrata pe persoana (pentru validare) si un model de capturare cognitiv - comportamental (pentru facilitarea schimbarii), descoperind ca este mult mai eficient astfel decat prin utilizarea altor metode pure de tratament.
        
        5. Abordarea include procese de schimb verbal, alaturi de constientizarea surselor de comunicare si informare non-verbala?
        Din necesitate, pentru o abordare comprehensiva si integrativa, trebuie acordata atentie interctiunii umane. De exemplu, sistemul de codificare SASB, o procedura care a oferit informatii utile in domeniu in ceea ce priveste interactiunea terapeutica dintr-o perspectiva transteoretica, ia in considerare nu numai verbalul, dar si non-verbalul (tonul vocii, expresiile facial, etc). Astfel, in functie de sursele nonverbale de comunicare , propozitia "Esti liber safaci asa cum simti" poate fi clasificata ca intensa ca afiliere si scazuta in control, sau invers. Clinicieni experimentati, indiferent de orientare, pot face aceasta distincite, si pot face apel cu certitudine la acesta sistem de codificare. pe langa faptul ca este un instrument pentru studierea procesului terapiei, non-verbalul este si unpentru training si comunicare.
        De asemenea relevant este si proiectul lui Greenberg, Rice si Elliot (1993) care a studiat "marcatori" ai interctiunii terapeutice. Acesti marcatori reprezinta puncte in discutia terapeutica in care modul de reactie al clientului are deosebite implicatii pentru derularea ulterioara a tratamentului. Acesti marcatori pot fi transmisi printr-o varietate de orientari teoretice, si pot fi folositi ca linii directoare in terapie. O alta analiza a comunicarii interpersonale este Sistemul de Codificare Terapeutica Focus (CSTF) care subliniza aspecte ale functionarii clientului pe care terapeutul trebuie sa puna accent in comunicarea terpeutica, putand fi folosite pentru o formulare integrativa a cazului. (Goldfield 1995).
 
        6. Abordarea ofera posiblitati clare de interventie si diagnostic, facilitand schimbarea constructiva a factorilor care provoca sau mentin boala si suferinta?
        Procedurile diferite de evaluare utilizate in procesele de cercetare orientate pe integrare si in practicile clinice au fost utilizate pentru a raspunde la intrebarea "Ce a foct eficient din ceea ce a facut psihoterapeutul?" Si intrucat rezultatele acestor practici nu sunt incluse intr-o scoala de gandire anume, pot fi utilizate egal de profesionisti pentru a integra diverse orientari. Mai mult, aceste descoperiri au aplicabilitate in practica clinica, adresand si intrebarea ridicata adesea de terapeut: "Ce pot sa fac intr-o sesiune, ca sa fie eficient?"  
        Diversele sisteme de evaluare servesc ca mape de lucru pentru terapeuti. Astefel, diferite mape de lucru au diferite utilizari clinice, in functie de natura terenului pe care se actioneaza. In egala masura, cunostintele aprofundate pot imbunatatii eficienta terapiei integrative aplicate.
       
        7. Abordarea include strategii clar definite de a permite clientilor sa isi dezvolte noi modalitati de organizare a evenimentelor si a comportamentului?
        Pe baza analizei mai multor abordari teoretice legate de schimbare, Goldfield si Padawer (1982) au subliniat anumite strategii clinice comune care se regasesc in mai multe scoli de gandire, capturand astfel aspectul integrativ al tratamentului. Aceste strategii comune au fost descoperite delimitand caracterul teoretic de practica, si constau in facilitarea aliantei terapeutice, utilizarea incurajarii si a inducerii sperantei, intarirea constientizarii ai a experientelor semnificative si prezentarea unei sistem de testare continuu.
        Utilizarea cestor factori comuni il ghideaza pe terapeutul integrativ catre un nivel strategic, unde este capabil sa intervina fara a fi limitat de curentele unei anumite scoli de gandire, intrucat cerintele particulare ale cazului tratat il determina sa utilizeze anumite metode. De exemplu, incurajarea clientului spre constientizare poate include orientarea catre ganduri, sentimente, dorinte, actiuni sau impactul asupra celorlalti, dese sau alte metode teoretice asociate diverselor abordari terapeutice. (psihodinamic, interventia interpersonala, proceduri comportamentale).
       
        Aspecte profesionale
        8. Este abordarea deschisa catre dialog cu alte modaliatai de psihoterapie, in ceea ce priveste atat practica dar si teoria sa?
        Integrarea psihoterpiei este caracterizata de insuficienta in fata unei abordari solitare si de o dorinta concomitenta de a privi catre alaturari teoretice pentru a vedea ce se poate invata din alte metode de desfasurare a terapiei. Prin natura sa, aceasta abordare necesita dialog deschis si continuu inre metodele terapeutice. Terapia integrativa are obiectivul de a ajunge la o abordare comprehensiva, integrata a tratamentului, dupa un dialog deschis absolut necesar.
        Radacinile psihoterpiei integrtive ajung pana in 1930, cand aceasta devine tema latenta. Din 1980, ajunge o miscare importanta, in mare parte datorita constituirii SEPI (Societatii de Explorare a Psihoterapiei Integrative). Formata in 1983 SEPI isi propune sa reuneasca profesionisti in domeniul psihoterpiei si sa intareasca viziunea acestei abordari. Este o organizatie interdisciplinara cu un scop international, care tine anual conferinte in care se actualizeaza munca in domeniu si se ofera noi oportunitati de discutie si schimb de idei.

        9. Sunt domeniile si metodele de tratament alese descrise metodologic intr-un mod care sa permita utilizarea lor si de catre alti colegi?

        Asa cum este sugerat mai sus, nucleul psihoterpiei integrtive este acela de a trece dincolo de granitele si golurile traditionale dintre orientari. In decursul timpului, psihoterpia s-a impartit in mai multe curente de lucru, fiecar emergand in directia sa. Esenta integrarii este accea de a apropia si intari aceste metode, pentru dezvoltarea in final a domeniului in sine. De asemena mentionat mai sus, utlizarea limbii natale (vernacular) in locul jargonul teoretic ca un mod de a descrie activitatea clininca si de cercetare este marcajul abordarii integrative in psihoterapie.
        SEPI are un rol educational si prin workshopurile clinice si intalnirile anuale (Madrid 1998). In urma acestuia, a publicat un jurnal si o revista, sustinand si existenta unor retele regionale prin astfel de materiale : Jurnalul Integrarii Psihoterapiei, o publicatie ce apar de 4 ori pe an, include descrieri clinice, cercetari, si articole teoretice legate de psihoterpia integrtiva. Revista serveste la publicarea celor mai recente realizari in domeniu, fiind un fel de buletin informativ, ce a fost recent dezvoltat si in format electronic (web).
       
        10. Este informatia asociata cu aceasta abordare rezultatul auto-reflectiei si reflectiei critice a unor profesionisti ?
        Istoria integrarii psihoterapiei a inclus considerabile auto-reflecii de-a lungul anilor. A trecut peste granite teoretice si a inclus numeroase grupuri profesionale (psihologi, psihiatri, sociologi) devenind un scop international. In UK Dryden (1980) s-a ocupat de depasirea acestor obstacole intre domenii. in Germania , Bastine (1980) a fost cel care a deschis subiectul beneficiilor intrepatrunderii metodelor terapeutice. In Canada Greenberg si Safran (1987) au publicat "Emotiile in psihoterapie" si Lecomte si Castounguay au publicat "Apropiere si integrare in psihoterapie". In Italia Guidano (1987) a contribuit cu "Complexitatea sinelui" iar in SUA Norcross si Goldfield (1992) si Stricker si Gold (1993) au publicat ghiduri despre psihoterpia integrativa.
        La Serviciul Executiv National al Departamentului Englez de Sanatate, Roth si Fonagy (1996) au incurajat ideea "incercarii de integrare a metodelor de terapie", oferind in lucrarile lor o baza de lucru teoretica pentru apliarea principiului integrarii psihterapiei, pe care l-au considerat ca fiind viitorul psihoterpiei.

7th European conference of integrative

Publicat în Stiri si evenimente
Joi, 15 August 2013 08:08

 

eaip ipsa

7th EUROPEAN INTEGRATIVE PSYCHOTHERAPY CONFERENCE:
New developments and challenges in psychotherapy integration
LJUBLJANA, SLOVENIA,
October 11-13, 2013


We invite you to the 7th European conference of integrative psychotherapy, entitled "New developments and challenges in psychotherapy integration", which will be held from 11th to 13th of October, 2013 in Ljubljana. Start of the conference is on Friday, 11th of October 2013, at 5 p.m., and the closing is on Sunday, 13th of October at 6 p.m. The conference is organized by the European Association for Integrative Psychotherapy (EAIP) in cooperation with the Institute for Integrative Psychotherapy and Counselling, Ljubljana (Institute IPSA).

The conference will be of interest to psychotherapists and psychotherapists in training from different modalities, and counselors who are interested in innovations in psychotherapy integration and topics such attachment theory and psychotherapy integration, relational perspectives informing integration, mindfulness, working with children and parents, new methods for working with trauma, dissociation and abuse, neurobiology and psychotherapy integration.

For more information and registration instructions please go to the following link.
For CONFERENCE PROGRAMME see here.

Book of abstracts can be found here.

 

 

Impreuna pentru sanatate !

Publicat în Stiri si evenimente
Joi, 11 Iulie 2013 17:36

 

comisia-europeana

Institutul Român de Psihoterapie Integrativă, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, organizează, în data de 12 iulie 2013, conferința „ÎMPREUNĂ PENTRU SĂNĂTATE!”.

 

Obiectiv:

Ne propunem crearea unui context de informare și de lucru în ce privește practica psihoterapiei integrative in România și Europa.

Actualități despre cadrul legislativ și preocupări ale Uniunii Europene pentru sănătatea mintală.

Dinamica dezvoltării profesiei în România și demersurile Colegiului Psihologilor din România în acest sens.

Totodată vor fi certificați (FRP) psihoterapeuții integrativi cu drept de practică autonom ce împlinesc standardele europene.

Locatia: Sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, str. Vasile Lascăr, Nr.31.

Programul: 12 iulie între orele 15.00 - 20.00

Conferința aceasta este în pachetul de membru și nu are taxă.

Pentru cine?

Conferința dedicată psihoterapeuților integrativi membrii IRPI

http://ec.europa.eu/romania/news/agenda/11072013_conferinta_impreuna_pentru_sanatate_ro.htm

 

 


Teorie Aplicata in Psihoterapie Integrativa - Lotru

Publicat în Stiri si evenimente
Sâmbătă, 20 Aprilie 2013 21:43

 

tabara ken 2013

DRAGI COLEGI,

 

Vă invităm să aplicaţi pentru tabara psihoterapeutică organizată de Institutul Român de Psihoterapie Integrativă la Lotru, în perioada 6-9 iunie 2013,

Formatori Ken si Joanna Evans.

Tabara dedicata psihoterapeutilor practicieni

25 Credite COPSI

25 ore formare continua FRP

Anul acesta va propunem un cadru rustic in natura foarte potrivit pentru un moment de intoarcere la sine...

Va asteptam cu drag,

 

Informatii inscriere:

 

  • Trimite intentia de inscriere pe adresa  Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ,  

 


wpa-2013

Primary Care, Mental Health and Public Health Integration:

The Catalytic Role of Information & Communication Technology

APRIL 10-13, 2013
Palace of the Parliament, Bucharest, Romania

Dear Colleagues and Friends,

Welcome to the WPA Regional Congress Bucharest 2013 website on, Primary Care, Mental Health & Public Health Integration: The Catalytic Role of Information and Communication Technology (ICT) for Southeast Europe and Eurasia. This innovative scientific event is scheduled to take place at the Palace of Parliament in Bucharest, ROMANIA, on April 10-13, 2013. You are most cordially invited to join us!

This first WPA Congress in ROMANIA, is a joint initiative of the World Psychiatric Association in collaboration with the Romanian Association of Psychiatry and Psychotherapy, the National Society of Family Medicine and the Romanian Public Health and Health Management Association.

The WPA 2013 Bucharest Congress’ goals and objectives, are as follows:

  • identify local, national and regional mental health, primary care & public health challenges and opportunities
  • define the benefits of primary care, mental health & public health integration for individuals’ and populations’ health
  • compare evidence of best practices & lessons learned
  • stimulate educational, research, services, and policy collaborations at national and regional levels and across the life cycle
  • strengthen health systems performance and enhance individuals’ and populations’ health

The Congress will be organized in plenary sessions, symposia, workshops, fora, oral presentations, and posters. The scientific discourse will range from the latest genomics and neurosciences discoveries to health systems’ performance, to non-communicable diseases, ICT, telemedicine, integrated care and more. There will also be a WPA Organizational Forum and a first, WPA Intersectional Forum on 21st Century Medical Education: Psychiatry’s Role.

We cordially invite you to virtually visit our extraordinary scientific program now on our website at www.wpa2013bucharest.org and to join us at this innovative, historic and unprecedented congress.

We look forward to welcoming you all in beautiful Bucharest in bloom in April 2013!

With best wishes,

Prof. Pedro Ruiz, Congress President
Prof. Dinesh Bhugra, Co-chair Scientific Committee
Prof. Eliot Sorel, Co-chair Scientific Committee
Prof. Tarek Okasha, Co-chair Organizing Committee
Prof. Dan Prelipceanu, Co-chair Organizing Committee

tks-2013

The International Conference
EDUCATION AND PSYCHOLOGY CHALLENGES
TEACHERS FOR THE KNOWLEDGE SOCIETY– 2nd EDITION (EPC–TKS 2013)
24–27 OCTOBER 2013, Sinaia – Romania

Dear Colleagues,
 
We are pleased to announce that the International Conference EDUCATION AND PSYCHOLOGY CHALLENGES - TEACHERS FOR THE KNOWLEDGE SOCIETY – 2ND EDITION (EPC-TKS) will be held in Romania - Prahova Valley (Sinaia), October 24 - 27, 2013.
The aim of the conference is to bring together a wide audience of experts, policy makers and practitioners in education and psychology. The suggested topics will allow presentation of thorough research, fruitful debate and opportunities for interaction among professionals with transdisciplinary interests.
Accepted full papers will be published in Procedia Social and Behavioral Sciences by Elsevier, indexed by Science Direct, Scopus, Thomson Reuters (ISI Proceedings).
The Scientific Committee encourages researchers, faculty members, teachers, psychologists and students to submit papers to the Conference. The papers should be written in English, the official language of the event. All the submitted papers will be subject to a blind peer-review process. You can submit your paper, using Procedia SBS template (you can download it from the conference website) at the following e-mail address: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
 
At the end of the Conference the editorsof the supporting journals will select the best proceedings and invite the authors to submit extended papers for publication.
The Conference is organized by Petroleum-Gas University of Ploiesti, the International Society for Applied Psychology (ISAPSY), the Institute for the Development of Educational Assessment (IDEA) and the Ministry of Education, four organizations that will manage the scientific quality of the event.
 
Please consider the following deadlines:
Dates
Event
30 April, 2013
Deadline for submission of papers and poster proposals – EARLY SUBMISSION
31 May, 2013
Deadline for submission of papers and poster proposals – REGULAR SUBMISSION
30 June, 2013
Deadline for submission of papers and poster proposals - LATE SUBMISSION
15 July, 2013
Camera ready for the accepted papers in the Procedia Social and Behavioral Sciences
24-27 October, 2013
Conference
 
For more information please visit the conference site: http://edupsy.ro/
 
 
Chairs EPC-TKS 2013
 
 
 Cristian VASILE, Ph.D.
ISAPSY President
PG University of Ploiesti
Mihaela SINGER, Ph.D.
Educational Sciences Department
PG University of Ploiesti
Emil STAN, Ph.D.
Educational Sciences Department
 
PG University of Ploiesti

Psihologia Femeii

Publicat în Stiri si evenimente
Miercuri, 07 Noiembrie 2012 20:04


psihologiafemeii

PSIHOLOGIA FEMEII

Psihoterapeut Dr. Mara Priceputu

EDITURA TREI SI LIBRARIA CARTURESTI

NOIEMBRIE 2012

 

       Activitatea de astazi de la Carturesti este un prilej de a fi impreuna oameni interesati de a cunoaste despre sine si despre ceilalti, despre psihologie si utilitatea ei in societate.

Vom impartasi astazi despre PSIHOLOGIA FEMEII   ca ansamblu de fenomene ce caracterizează si participa la devenirea acesteia.

Totodata vom prezenta aspect privind procesul de formare si dezvoltare a identitatii ce se desfasoara intr-o dinamica continua pe intreg parcursul vietii. Identitatea exprimă imaginea completă despre sine despre modelul de raportare la sine, la ceilati si la lume . La aceasta constructie participa mama si tata. Mama ca model de la care fetita adopta caracteristicile, convingerile, atitutdinile, valorile si comportamentele feminine iar tatal ca model masculin.

Nu putem vorbi despre femeie fara a aduce in prim plan contextul familial, de cuplu, social si profesional.

Toate aceste explorari au scopul de a identifica metode si strategii de interventie de dobandire si redobandire a starii de bine!

Un alt subiect de interes este despre provocarea schimbarilor societatii si implicit cum modelele noastre feminine si masculine sunt adaptate la prezent.

Provocarile si dificultatile deveniri femeii si a existentei sale sunt cum ar fi, Feminitate inhibată, Neîncrederea dintre sexe, Supraevaluarea iubirii toate acestea Sunt pe larg prezentate in cartea Psihologia femeii, de Karen Horney aparuta la Editura Trei colectia Psihologia pentru toti pe care o vom gasi astazi la Carturesti.

Astazi ne propunem sa privim la FIINTAREA IN LUME SI ROLURILE FEMEII si lansam intrebari care isi cauta raspuns:

CE MODEL DE FEMEIE CREZI CA ESTI?

CE MODEL DE FEMEIE VREI SA FII?

CARE SUNT ROLULRILE PE CARE LE AI?

CUM ITI GASESTI SENSUL CA FEMEIE IN LUME?

Doreşti sa devii psihoterapeut?

Luni, 20 August 2012 22:23


Doreşti sa devii psihoterapeut?

Viziunea integrativă, eclectismul tehnic şi integrarea teoretică şi asimilativă sunt tot atâtea motive pentru a alege psihoterapia integrativă. Sunt tot atâtea căi pentru o inţelegere deplină a clientului. Sunt tot atâtea instrumente pentru a răspunde terapeutic unor realităti şi unor nevoi atât de diferite şi atât de personale. Psihoterapia este o artă nu pentru că aşa o vedem noi, ci pentru că îţi cere, să creezi mereu şi mereu situaţii şi momente terapeutice diferite, în acord cu fiecare suflet pe care îl tratezi. Alegerea psihoterapiei integrative descatuşează şi eliberează profesionistul creator din tine. Dezvoltă-ţi competenţele în psihoterapie integrativă de a creea strategii de intervenţie  autentic, adaptat şi conectat la clientul tău.
Valorile noastre: Integritate, Responsabilitate, Profesionalism, Identitate.


Te asteptăm!

Echipa IRPI

www.irpi.ro

Durata formării profesională în psihoterapie integrativă este de 4 ani şi include două etape:

1. Dezvoltarea personală individuală şi de grup. Însuşirea teoriilor, tehnicilor, metodelor şi strategiilor în psihoterapiei integrativă (anul I şi II);

2. Supervizare profesionala (anii III şi IV).

Cui se adresează? Se pot înscrie la formarea în psihoterapie integrativă specialişti din următoarele domenii: psihologie, psihosociologie, sociopsihologie, psihopedagogie specială, asistenţă socială, pedagogie, medicină.

Institutul Român de Psihoterapie Integrativa este acreditat de:

  • Colegiul Psihologilor din România, conf. Legii 213/27.05.2004 – www.copsi.ro
  • Federația Română de Psihoterapie – www.psihoterapie.ro
  • Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă -http://europeanintegrativepsychotherapy.com/
  • Asociația Europeană Interdisciplinară de Terapii pentru Copii şi Adolescenţi -

http://www.eiatcyp.eu/

Echipa formatori:

Mara Priceputu, Dr. Augustin Cambosie, Michael Randolph, Dr. Iustinian Turcu, Coca Dumitru, Viorel Pasca

Echipa psihoterapeuti: Simona Ligia Tutunaru, Daniel Pagu, Corina Rita Marin, Florentina Negrescu.

Despre program:

  • un modul de formare se desfasoara pe trei zile, cu o frecvență de un modul la două luni;  taxa pentru un modul de formare este de 160 euro;
  • procedura de înscriere cuprinde două etape (I. interviu, II.inscriere);
  • Dosarul de înscriere va include următoarele documente: Copie act identitate (B.I./C.I.); Copie certificat naştere; Copie diplomă licenţă/ adeverinţă absolvire facultate;   Curriculum vitae; Copie după acte care atestă participarea la alte formări în psihoterapie, grupuri de dezvoltare personală , etc.

Pentru grupul din Bucureşti află mai multe detalii si înscrie-te la:

formator MARA PRICEPUTU

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , nr. tel. 0743557400

definiresicaracteristici psihoterapieintegrativa

Definire şi caracteristici ale psihoterapiei integrative

Autor: Psihoterapeut Mara Priceputu

În literatura de specialitate se procedează, de obicei, la instituirea unei distincţii între “integrativ” şi “eclectism”; abordarea integrativă este adesea descrisă ca o cuprinzătoare şi coerentă procesionalizare internă, în timp ce eclectismul în general, se referă la un proces mai mult de a alege aleator “ce funcţionează” într-o anumită instanţă. Totuşi, observăm modul dinamic în care mulţi clinicieni în practică, demarează un proces integrativ insoţind o persoană in procesul de creştere personală şi de schimbare treptata dezvoltându-şi un nou stil individual de comportament şi de funcţionare.

starea de bine subiectiva

Autor Dr. Psih.  Mara Priceputu

Introducere

Din punct de vedere psihologic, “starea de bine” joacă un rol important în conturarea teoriei personalităţii cât şi în formele aplicate din psihopatologie.

“Starea de bine” mai serveşte ca ghid clinic de lucru, ajutând psihoterapeutul în determinarea direcţiei în care un client se poate deplasa pentru a atenua disfuncţionalitatea şi a-şi găsi împlinirea, scopul, şi sau sensul.

Mai mult decât atât, în încercarea de a defini în termeni psihologici conceptul “starea de bine” acesta poate fi asociat cu o cerinţă transcendentală pentru existenţa umană, ceea ce Geertz (1973) numea “o omniprezenţă orientativă necesară”. Cu alte cuvinte, fiinţele umane au trăit întotdeauna cu necesitatea de a înţelege care este cel mai bun, mai dezirabil mod de a fiinţa în această lume.

Cercetările de actualitate efectuate în ceea ce priveşte “starea de bine” din punct de vedere psihologic presupun investigarea unor variabile care raportează intensificarea sau diminuarea acesteia într-o populaţie prin utilizarea unor evaluări preexistente măsurabile. În acest mod bunăstarea în sine este determinată în aceste studii, de rezultatul obţinut în urma unei evaluări fie ea autoraportată sau a unui un set de măsuri.

În consecinţă, în acest fel se concentrează pe variabilele care afectează“starea de bine”, aceasta devenind mai curând secundară în aceste studii.  Modul de abordare în a studia bunăstarea a fost denumit “starea de bine”  subiectivă.

“Starea de bine” subiectivă este constituită de două componente generale: (a) judecăţile în legătură cu satisfacţia în viaţă şi (b) echilibrul afectiv sau măsura în care nivelul de afect pozitiv depăşeşte nivelul de afect negativ în viaţa individului (Andrews & Withey, 1976; A. Campbell, Converse, & Rodgers, 1976; Diener, 1984).

Satisfacţia asupra vieţii se bazează pe un set individual de aprecieri subiective cognitive. Această abordare “se bazează pe standardele de care se foloseşte respondentul să determine ceea ce este bun în viaţă” (Diener, 1984). Diener a susţinut că esenţa bunăstării rezidă în evaluarea globală a unei persoane faţă de calitatea vieţii în funcţie de propriile sale alegeri în ceea ce priveşte criteriile folosite. Cercetările privind echilibrul afectiv folosesc o noţiune de bunăstare care corespunde termenului popular de fericire.

Fericirea este o orientare afectivă spre “starea de bine”, care implică o preponderenţă a afectului pozitiv în raport cu afectul negativ (Diener, 1984). Din această perspectivă, se asumează ca indivizii sunt fericiţi atunci când ar experimenta mai multe sentimente pozitive decât negative pe parcursul vieţii.

Cuvinte cheie: bunăstare, bunăstare subiectivă, afect, satisfacţia în viaţă, fericire.

Teoria autodeterminării şi bunăstarea

Teoria autodeterminării adoptă conceptul de eudémonie sau de auto-realizare ca criteriu de existenţă a “starii de bine”, dar în plus, defineşte în mod explicit ceea ce se înţelege prin auto-realizare şi prin ce mijloace se poate ajunge la aceasta. Teoria susţine că oamenii au la bază, nevoi psihologice fundamentale şi că starea de satisfacţie este esenţial pentru dezvoltarea, creşterea, integritatea şi bunăstarea lor. Când aceste nevoi sunt îndeplinite, organismul cunoaşte starea de vitalitate (Ryan şi Frederick, 1997), congruenţa internă (Sheldon şi Elliot, 1999) şi integrare psihologică (Deci şi Ryan, 1991). Satisfacerea acestor nevoi este văzută ca un obiectiv "natural" de viaţă, şi nevoile au mai mult rolul de a furniza sensul şi intenţiile care stau la baza activităţii umane (Deci şi Ryan, în presă; Ryan şi La Guardia, în presă). În afară de aceasta, identificând care sunt nevoile psihologice de bază nu numai că se defineşte minimul necesare pentru ca o persoană să fie sănătoasă, dar în acelaşi timp se poate predicţiona ceea ce mediul poate furniza în dezvoltarea capacităţilor psihologice. Această teorie explică condiţiile în care bunăstarea unui individ este facilitată, mai degrabă decât împiedicată. Într-un cuvânt, acesta oferă o abordare psihologică socială a conceptului psihologic de bunăstare (Ryan, 1995).

Teoria autodeterminării prezintă o diferenţă fată de teoria expectaţiilor şi valorilor care aparţine psihologiei hedoniste. Deoarece aceasta teorie desemnează nevoile de bază, ea descrie în mod clar sursa de energie utilizate în activitatea umană cât şi direcţie de energie, în timp ce teoria alternativă nu indică decât posibilitatea de direcţionare a acestei energii.

În conformitate cu abordarea hedonică, scopul este ceea ce în sine prevede bunăstarea, în timp ce pentru teorie autodeterminării, bunăstarea este legată de realizarea unui obiectiv cu excepţia cazului în care scopul satisface doar o nevoie de bază. În conformitate cu cea din urmă perspectivă, obiectivele care nu sunt interconectate cu satisfacerea nevoilor de bază, sau care nu furnizează o adevărată bunăstare, chiar dacă o persoană se simte din ce în ce mai mulţumită, necesită legătura cu scopul stabilit. Psihologia hedonistă nu distinge între comportamentul autonom şi cel controlat (Nix, Ryan, Manly, şi Deci, 1999), şi nici nu face previziuni diferenţiate pentru bunăstare în funcţie de natura obiectivului atins.

Teoria autodeterminării susţine că oamenii, în tendinţa înnăscută de a-şi hrăni eul prezintă trei nevoi psihologice de bază, anume nevoia de autonomie, nevoia de competenţă şi de necesitatea de a avea relaţii cu ceilalţi. Autonomia implică faptul că persoana poate decide în mod voluntară şi că ea este în sine, agentul care efectuează această acţiune, astfel încât să fie în concordanţă şi asumându-şi complet acest fapt (deCharms, 1968, Deci şi Ryan, 1985).

În plan fenomenologic acţiunea autonomă este cea care provine dintr-un adevărat sine şi a cărei cauzalitate, este percepută ca venind din interior (Ryan, 1993). Este important de remarcat, totuşi, că prin prisma teoriei autodeterminării, conceptul de autonomie, nu implică strict decât proprietatea personală de a se afla în acţiune. Într-adevăr, cineva avea un comportament “colectivist” într-o manieră independentă precum şi într-un mod non-autonom (Deci şi Ryan, în presă; Ryan şi Lynch, 1989). Cea de-a doua nevoie fundamentală este nevoia de competenţă. Competenţă se referă la un sentiment de eficacitate al persoanei care se află în mediul său (Deci, 1975, White, 1959), fapt care stimulează curiozitatea, explorarea şi deschiderea pentru provocări.

Singură, eficacitatea nu este suficientă, pentru crearea sentimentul de a fi competent, dar trebuie de asemenea să includă un sentiment de îngrijire personală pentru ca efectul să apară. Pentru cei care simt că este necesară relaţionarea cu ceilalţi, cea de-a treia nevoie fundamentală, implică un sentiment de apartenenţă şi sentimentul de a se simţi interconectaţi cu persoane care sunt importante pentru sinele acestora (Baumeister şi Leary, 1995 Ryan, 1993). A simţi atenţia şi simpatia celorlalţi confirmă faptul că individul reprezintă ceva semnificativ pentru celelalte persoane şi că se coinstituie ca şi subiect de preocupare din partea acestora (Reis, 1994).

Aceste trei nevoi fundamentale nu acoperă şi nu epuizează, toate sursele de motivaţie umană. Ele sunt, prin definiţie, considerate ca fiind nutrienţii specifici satisfacţiei esenţiale în  creşterea de natură psihologică, pentru integritate şi bunăstare. Se presupune că nevoile fundamentale sunt prezente în toţi indivizii şi că îşi exercită acţiunea, indiferent de domeniile de activitate umană (Baard, Deci şi Ryan, 1999; Ilardi, Leone, Kasser şi Ryan 1993, Ryan, Rigby & King, 1993), indiferent de culturi (Deci, Ryan, Gagne, Leone, Usunov şi Kornazheva, în presa Ryan, Chirkov, Little, Sheldon, şi Timoshina Deci, 1999) şi, de asemenea, indiferent de stadiul de dezvoltare psihologică a persoanelor implicate (Ryan şi La Guardia, in press).

Există date important care demonstrează relaţiei dintre nevoile de bază, pe de o parte, şi de procesul de creştere şi integritate, pe de altă parte. O mare parte din această demonstraţie scoate în evidenţă legătura dintre condiţiile care sprijină autonomia, competenţa şi aparteneţa interpersonală afilierea şi fenomenul de motivaţie intrinsecă un proces prototip de creştere psihologică (Deci, Koestner şi Ryan, 1999). De asemenea, s-a demonstrat că mediul în care se promovează satisfacţia faţă de exercitarea nevoilor fundamentală solicită de asemenea şi o internalizare alături de o mai mare integrare practicilor culturale, care confirmă legătura între nevoile şi integritatea personală (Ryan, 1995). Teoria autodeterminarii arată, în plus, relaţia dintre nevoile de bază şi bunăstare sau eudaimonie. De o mare influenţă a fost disputa dintre cele două noţiuni concurente: hedone şi eudaimonia (Ryan şi Deci, 2001). Primul concept este legat de fericire ca plăcere nu numai a simţurilor, ci şi, începând de la Epicur, a minţii (Kubovy, 1999). Recunoaşterea că „această plăcere este singurul bun, dar şi că numai plăcerea proprie, pozitivă, momentană este un bun, indiferent de cauzele ei" (Aristip din Cyrene, apud Waterman (1993) dă naştere teoriei morale hedoniste.

Condiţiile care contribuie la exercitarea autonomiei, la identificarea competenţei şi la optimizarea relaţiilor cu alţii, nu numai că stimulează motivaţia intrinsecă şi procesul de integrare, dar au si un impact direct asupra sănătăţii fizice şi psihologice a oamenilor (Williams, Deci şi Ryan, 1998).

Teoria autodeterminării nu sugerează că nevoile fundamentale trebuie tratate într-un mod echivalent şi că ele se pliază în toate contextele şi merg în organigrama tuturor organizaţiilor, ci, mai degrabă sugerează că dacă acestea sunt neglijate, va exista, în toate contextele, un impact negativ asupra creşterii, a integrităţii şi bunăstării resimţite fie de individ fie de organizaţie. Nivelul de dezvoltare, contextul şi cultura sunt factori care influenţează şi continuu aceste nevoi fundamentale precum şi modul de a le răspunde. În plus, diferenţele de suport social şi structurile sociale provoacă diferite niveluri de satisfacere a nevoilor fundamentale, care permite anticiparea diferenţelor ce vor afecta bunăstarea, integritatea şi creştere economică între grupuri, precum şi între membrii unui grup. Conform teoriei, este necesară considerarea celor trei nevoi fundamentale pentru persoanele fizice ca într-un plan social să se petreacă fenomenul de dezvoltare psihologică.

Teoria sugerează că dacă satisfacerea uneia dintre aceste nevoi este compromisă - în orice domeniu sau în orice stadiu de dezvoltare – se va înregistra automat o diminuare a bunăstării. În acelaşi mod, se prevede că în cazul în care, într-un context social dat o cerinţă este în conflict cu o alta (de exemplu, o persoană renunţă autonomie pentru a păstra relaţiile sale cu alţii), vor rezulta stări de tensiune internă, de disociere sau alte rezultate cu nuanţe psihopatologice (Ryan, Deci şi Grolnick, 1995).

Cercetările din ultimii ani s-au axat pe relaţia care există între nevoile fundamentale, şi bunăstarea indivizilor, în funcţie de obiectivele personale stabilite. Având în vedere teoria autodeterminării, se presupune că obiectivele sunt cele care deservesc nevoile şi motivele sunt cele care stau la bază. Întrebările care se nasc sunt de ce acest obiectiv este urmărit practic pe drumul său înapoi, în timp ce problema este reprezentată de obiectivele urmărite care se referă la conţinut şi consecinţele rezultate (Ryan, Sheldon, Kasser, şi Deci, 1996). Ambele întrebări se referă la relaţia dintre natura obiectivelor şi satisfacerea nevoilor de bază, psihologice, iar răspunsul la ambele întrebări pare a conţine implicaţii pentru bunăstarea psihologică.

Teoriile clasice cu privire la stabilirea obiectivelor (Tolman, 1959; Lewin, 1951) subliniază ideea că cineva se angajează cu intenţie de acţiune în cazul în care consideră că această acţiune va atinge scopul sau rezultatul dorit. Oamenii caută în mod bine intenţionat să îşi atingă scopurile dar se pot implica în acţiuni care, în sine, să fie mai puţin satisfăcătoare şi compensatorii în comparaţie cu nevoile lor. Contrar, pentru a îndeplini cerinţele nevoilor fundamentale, satisfacţia legată de îndeplinirea dorinţelor nu este neapărat esenţială pentru bunăstarea indivizilor şi poate deveni astfel un compromis pentru creştere şi integritate. Spre exemplu auto-eficacitatea în raport cu obiectivele individuale nu are legătură cu sănătatea.

Intenţia unei persoane în legătură cu un scop poate în plan fenomenologic să difere diferă în funcţie de sursa aceastei intenţii, fie că este autonomă sau este controlată din afară (Deci şi Ryan, 1985). Oricine se angajează într-o acţiune autonomă poate utiliza o sursă internă de cauzalitate, în timp ce persoana care este controlată mai mult se poate simţi influenţată de acţiounea condusă din exterior fiin astfel supusă la o sursă externă de cauzalitate. În funcţie de tipul de cauzalitate al acţiunii, se pot anticipa diferite efecte asupra bunăstării. În funcţie de natura obiectivelor, putem spune că cei care sunt în conflict cu cu satisfacerea nevoilor de bază vor avea bunăstarea afectată pe termen lung. În teoria autodeterminării, este important să se specifice sursa unui scop mai mult decât natura acestuia asta dacă se doreşte anticiparea impactului acesteia asupra sănătăţii şi bunăstării individului.

Primele cercetări care s-au axat pe cauzalitate ca şi agent al comportamentului s-au centrat pe diferenţa dintre un comportament intrinsec motivat şi un comportament extrinsec motivat. Motivaţia intrinsecă implică angajamentul activ al unui subiect într-o sarcină pe care acesta o găseşte ca fiind interesantă fără a fi nevoie de o recompensă decât desfăşurarea acţiunii în sine. Motivaţia de această natură suscită credinţa personală a individului care este foarte importantă în dezvoltarea de natură cognitivă şi socială. Aceasta este într-adevăr asociată cu un sistem de învăţare îmbunătăţit, cu performanţă ridicată şi un nivel de bunăstare ridicat. Cauzalitatea internă este trăită în acest context ca o experienţă ce respiră autonomie.

O mai recentă metaanaliză atrăgea atenţia asupra faptului că recompensa contingentă poate conduce la diminuarea motivaţiei intrinseci (Deci, Koestner şi Ryan, 1999).

În acelaşi sens, termenele-limită (Amabile, DeJong şi Lepper, 1976), ameninţările (Deci şi Cascio, 1972), supravegherea (Lepper şi Greene, 1975) şi evaluarea (Harackiewicz, Sansone Manderlink şi, 1984) sunt asociate cu o scădere a motivaţiei intrinseci, în timp ce atenţia a ceea ce se întâmplă în interiorul subiectului (Koestner, Ryan, Bernieri şi Holt, 1984), precum şi posibilitatea de a alege (Zuckerman, Porac Lathan, Smith, şi Deci, 1978) sunt asociate cu mai multe autonomie şi motivaţie intrinsecă.

În plus, un feedback predominant negativ alimentează sentimentul individului de incompetenţă, şi, prin urmare, reduce motivaţia intrinsecă. În cele din urmă, deşi este un factor îndepărtat, posibilitatea ca un individ să simtă o relaţie care se bazează pe încredere şi sprijin reciproc îşi va dezvolta energiile prin investirea în domenii de care să fie cu adevărat interesat. Cercetarea a demonstrat că condiţiile care contribui la satisfacerea nevoilor fundamentale psihologice catalizează de asemenea motivaţia intrinsecă. Activitatea intrinsec motivată are o mare importanţă, dar multe dintre comportamentele de toate zilele nu sunt neapărat interesante în sine, prin urmare, nu sunt intrinsec motivate. Multe dintre acţiunile oamenilor, dacă nu chiar cea mai mare dintre acestea, sunt mai multe motivate extrinsec, în sensul că acestea sunt acţiuni instrumentale: au scopul de a produce o plăcere distinctă de scopul acţiunii în sine. Pentru teoria autodeterminării motivaţia extrinsecă nu este o categorie unidimensională de motivaţie. Într-adevăr, comportamentele specifice motivaţiei extrinseci sunt considerate ca fiind variabile mult în funcţie de gradul de autonomie, având în vedere sarcinile care trebuie executate şi care cer implicarea indivizilor. Ryan şi Connell (1989) au elaborat o taxonomie a motivaţiilor în care pot fi localizate orice toate acţiunile intenţionale pe un continuum al locului de cauzalitate percepută sau al autonomiei.

Motivaţiile variază de la heteronome, cum este cazul regularizărilor externe, atunci când un subiect este controlat de forţe sau de circumstanţe externe, la forme de mai autonome, cum este cazul pentru identificarea în cazul în care subiectul care efectuează o activitate, pentru că el înţelege şi acceptă valoarea acesteia. S-a demonstrat empiric că aceste forme de motivaţie se regăsesc pe un continuum de unde pleacă de la cele mai mici forme de autonomie şi ajung până la cea mai mare autonomie (Ryan şi Connell, 1989; Vallerand, 1997).

Cercetătorii teoriei autodeterminării au studiat relaţia dintre nevoile fundamentale şi bunăstarea (subiectivă) în funcţie de factori cum ar fi durata, rolurile şi relaţiile indivizilor cu ceilalţi. Cu ajutorul procedurii de jurnal zilnic şi efectuarea unei observaţii pe mai multe nivele, Sheldon, Ryan, şi Reis (1996) au examinat variaţiile de experienţă la un eşantion de subiecţi pentru o perioadă de doi săptămâni, în sensul practicării acestora în satisfacerea nevoilor de autonomie şi competenţă. Ei au constatat că autonomia şi competenţa acestor participanţi erau în mod pozitiv relaţionate cu vitalitatea legată de îndeplinirea sarcinilor pe care le mai executaseră şi negativ relaţionate cu cele percepute ca dezabreabile ajungându-se chiar până la înregistrarea simptomelor fizice neplăcute.

Ce este interesant de reţinut este că variaţiile lor legate de sentimentele de autonomie şi competenţă au fost legate de variaţii pozitive in ceea ce priveşte bunăstarea (subiectivă) lor. Ca urmare a acestei activităţi de cercetare, Reis, Sheldon, Fronton, Roscoe, şi Ryan (2000) au studiat modalitatea de distribuţie a celor trei nevoi fundamentale (autonomie, competenţă, afiliere interpersonală) şi raportarea acestora la bunăstare.

Cercetătorii au constatat că fiecare nevoie fundamentală contribuie în mod semnificativ şi independent în raport cu bunăstarea subiectivă resimţită şi înregistrată.

Sheldon, Ryan, Rawsthorne, şi Ilardi (1997) au studiat de asemenea, modificări în satisfacţia faţă de nevoile fundamentale în funcţie de diversele roluri pe care indivizii le « joacă » în viaţă (prieteni, studenţi, angajaţi, copil, partener de cuplu). În funcţie de rezultatele obţinute, satisfacerea nevoilor fundamentale de către subiecţi în exercitarea rolului lor variază în funcţie de autenticitatea şi autonomia pe care o conştientizează ei în aceste roluri.             O altă cercetare a încercat să descopere în ce măsură se manifestă impactul satisfacerii nevoilor fundamentale în funcţie de relaţiile de ataşament şi bunăstare. Recurgând din nou la observaţia multidimensională cercetătorii au descoperit că nivelul de satisfacere a acestor nevoi poate anticipa gradul stabilităţii relaţiei de ataşament cât şi nivelul securizant al relaţiilor interpersonale. De asemenea odată cu relevarea securităţii a fost găsit şi un nivel ridicat de bunăstare, astfel că o legătură mai profundă cu o rudă asigură un nivel important al bunăstării subiective.

Bunăstarea subiectivă reprezintă, generic, aşa cum am văzut, modul cum îşi evaluează oamenii propria viaţă. Cercetarea acesteia ca şi concept teoretic şi evaluarea sa ca întreprindere practică se constituie ca probleme încă deschise în câmpul psihologiei.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

§  Argyle, M. (1999). Causes and Correlates of happiness. In D. Kahneman, E, Diener, & N Schwarz (Eds.), Well-being: The foundations of hedonic psychology (pp. 353-373). New York: Russell Sage.

§  Bradburn, N. M. (1969). The structure of psychological well-being. Chicago: Aldine.

§  Brandstatter, H. (1994). Pleasure of leisure-pleasure of work: Personality makes the difference. Personality and Individual Differences, 16, 931-946.

§  Costa, P. T., and McCrae, R. R. (1980). Influence of extroversion and neuroticism on subjective well-being: Happy and unhappy people. Journal of Personality and Social Psychology, 38, 668-78.

§  Diener, E., Diener, M., & Diener, C. (1995). Factors predicting the subjective well-being of nations. Journal of Personality and Social Psychology, 69, 851-864.

§  Diener, E., & Lucas, R. (1999). Personality and subjective well-being. In D. Kahneman, E. Diener, and N. Schwarz (Eds.), Well-being: The foundations of Hedonic Psychology (pp. 213-229). New York: Russell Sage Foundation.

§  Fujita, F., Diener, E., & Sandvik, E. (1991). Gender differences in negative affect and well-being: The case for emotional intensity. Journal of Personality and Social Psychology, 61, 427-434.

§  Kozma, A. (1996). Top-down and bottom-up approaches to an understanding of subjective well-being. World Conference on Quality of Life, University of Northern British Columbia, Prince George, (August 22-25).

§  Michalos, A. C. (1991). Global report on student well-being. New York: Springer-Verlag.

§  Okun, M. A., and George, L. K. (1984). Physician and self-ratings of health, neuroticism, and subjective well-being among men and women. Personality and Individual Differences, 5, 533-39.

§  Ryff, C. D. (1991). Possible selves in adulthood and old age: A tale of shifting horizons. Psychology and Aging, 6, 286-295.

§  Taylor, , S. E., & Armor, D. A. (1996). Positive illusions and coping with adversity. Journal of Personality, 64, 873-898.

§  White, J. M. (1992). Marital status and well-being in Canada. Journal of Family Issues, 13, 390-409.


Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

© Copyright 2012.

Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa

IRPI este o organizaţie profesională, non-guvernamentală care activează în domeniul psihologiei şi psihoterapiei integrative, acreditată de Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Europeană de Psihoterapie Integrativă.

Site administrat de www.websystem.ro