Colegiul Psihologilor din România, conf. Legii 213/27.05.2004, www.copsi.ro
Federația Română de Psihoterapie, www.psihoterapie.ro
Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă, www.europeanintegrativepsychotherapy.com
Centrul National de Formare Profesionala a Adultilor, www.anc.edu.ro
Asociatia Europeana Interdisciplinara de Terapii pentru Copii si Tineri http://eiatscyp.eu/
PRACTICA PSIHOTERAPIEI INTEGRATIVE ÎN ROMÂNIA
Psihoterapia integrativă este o abordare aplicată de un număr tot mai mare de specialiști în domeniu la nivel european și internațional. Abordarea integrativă promovată de Institutul Român de Psihoterapie Integrativă (IRPI) are la bază teoriile psihanalitice, umaniste și cognitiv-comportamentale.
In cadrul IRPI este prezentă Comunitatea Psihoterapeuţilor Integrativi Practicieni ce are peste 200 de membrii cu activităţi profesionale de succes in filialele: Bucureşti, Constanţa, Baia Mare, Satu Mare, Timişoara, Piteşti, Craiova.Specialistii sunt autorizati de Colegiul Psihologilor din Romania si certificati de Federatia Romana de Psihoterapie si indeplinesc standardele de formare si de practica profesionala internationale conform Asoiciatiei Europene de Psihoterapie.
Psihoterapia integrativă este utilizată ca formă de intervenție individuală, de grup (familie sau cuplu) și în grup. Formarea în psihoterapie integrativă include module de dezvoltare personală și formare teoretică cu multiple aplicații practice. Numeroşi psihoterapeuţi în practică aplica elemente din diferite teorii psihoterapeutice şi contruiesc strategia de intervenţie în funcţie de nevoile specifice ale fiecărui client. O idee fundamentală a psihoterapiei integrative constă în faptul că toate formele de terapie sunt eficiente si au adus domeniului resurse bune prin cercetari stiintifice, teorii, metode, tehnici si proceduri de lucru ce vin in sprijinul dezvoltarii umane si tratamentului spre insanatosire. Psihoterapia integrativa promoveaza flexibilitatea si integrarea în modul de abordare al problemelor. De asemenea se bazeaza pe principii ce conduc la construirea si menţinerea unui standard de excelenţă în serviciile oferite clientilor şi în pregatire profesională.
PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ – VALIDARE ŞTIINŢIFICĂ
Material elaborat in cadrul Asociatiei Europene de Psihoterapie Integrativa (EAIP) www.europeanintegrativepsychotherapy.com
Psihoterapia integrativa imbratiseaza in primul rand o atitudine particulara in ceea ce priveste practica psihoterpiei, afirmand importanta unei abordari unificate a metodelor in tratamentul persoanelor.
Pune accentul pe raspunsul adecvat si eficient la necesitatile spirituale, emotionale, cognitiva comportamentale si psihologice ale persoanei.
Scopul este acela de a facilita integrarea astfel incat calitatile persoanei, care exista si functioneaza in spatiul intrapsihic, interpersonal si socio-politic este maximizat, tinand cont de limitele fiecarui individ si conditiile exterioare.
DEFINIȚIE
EAIP defineste “integrativa” orice metoda care exemplifica sau dezvolta o combinatie conceputala, principiala, teoretica intre doua sau mai multe abordari specifice sau care reprezinta un model de integrare ca atare. Legat de aceasta, exista o obligatie etica a psihoterpeutilor integrativi de a dialoga cu colegii de diverse orientari profesionale si de a ramane informati cu privire la descoperirile in domeniu.
O doctrina centrala a psihoterpiei integrative este aceea ca nici o terpie individuala nu este perfect adecvata pentru orice situatie – Psihoterpia integrativa promoveaza asadar flexibilitatea abordarii si subscrie la mentinerea standardelor de excelenta in serviciile pentru clienti, in training si supervizare. Asfel cand psihoterpeutii integrativi creeaza diferite strategii, tehnici si constructii pentru rezolvarea diverselor situatii, acest proces nu se face hazardat, ci intr-o maniera bazata pe intuitia clinica si o cunoastere solida si clara a problemelor existente si a solutiilor necesare.
PSIHOTERAPIA INTEGRATIVA
- pune in prim plan abordarile particulare si combinate in tratarea diverselor probleme,
- acorda prioritate factorilor comuni tuturor genurilor de psihoterpie.
- pune un accent deosebit pe o atitudine de respect, bunatate, onestitate si egalitate cu privire la personalitatea clientului,
- psihoterapeutul afirma integritatea si umanitatea celuilalt dar si a siesi.
Psihoterapia integrtiva afirma importanta asigurarii unui mediu portivit, in care crestera si vindecarea pot avea loc intr-un spatiu intersubiectiv creat impreuna de catre client si terapeut.
Aspecte filosofice ale abordarii:
1. Are abordarea definite clar ariile de cercetare, aplicare si documentare?
In 1986, Grupul de Cercetare a tulburarilor de anxietate si afectivitate de la Institutul National de Sanatate Mintala din SUA a tinut un work – shop de 2 zile pentru a examina crecetarile in integrarea psihotepeutica. Rezultatele intalnirii, care au evidentiat directii noi de cercetare, au oferit 23 de arii recomandate de studiu pentru intergrarea psihoterapiei.(Wolfe & Goldfield 1988).
Aceste arii specifice au putut fi incluse in 4 domenii generale:
A. clarificari conceptuale (diferenta intre eclectismul tehnic si inegrare conceptuala, necesitatea unor strategii de colectare a cunostintelor in domeniu, rolul teoriilor integrate ale psihopatologiei)
B. cercetarea proceselor psihoterapeutice (studiul prceselor schimbarii, rolul alaiantei terapeutice a diferitelor gandiri, problemele asociate cu jargonul specific diveselor scoli)
C. eficacitatea studiilor de psihoterapie integrativa (dezvoltarea unor metode de interventie de factura empirica, probleme legate de evaluarea proceselor si rezultatelor)
D. trainingul si supervizarea terapeutilor integrativi (training in forma terapiei pure vs. abordare integrativa).
In ultimii 10 ani, munca s-a concentrat in aceste 4 directii. De exemplu, Wiser, Goldfield, Raue si Vakoch (1996) au realizat un program de cercetare comparativa, in care mecanismele schimbarii erau analizate prin interventii psiho-dinamice si cognitiv-comportamentale. O alta cercetare a studiat relatia intre procese si rezultate, descoperind atatea aspecte neasteptata incat pana si in terapai cognitiva pentru depresie, contributiile din alte arii (concentrarea asupra problemelor de dezvoltare si si interpersonale si intensificare experientelor emotionale ale clientului) au facilitata un rezultata de succes. Asa cum se va vedea in raspunsurile la intrebarile urmatoare, multe dintre problemele ridicate in 1986 (eg. rolul aliantei terapeutice) au constituit subiectul altor cercetari peste ani.
2. Abordarea demonstreaza necesitatea de cunostinte si competente in traditia domeiului sau, in ceea ce priveste diagnosticarea si tratamentul?
In timpul conferintei din 1986 existenta mai multor limbi a fost considerata un obstacol in psihoterpia integrativa. Recunostarea necesitatii unei limbi comune in aceasta teorie integrata, multi dintre tarapeuti au ales sa traduca in propria limba (vernacular – limba materna) diverse continuturi teoretice. Aceasta a oferit nu numai un camp comun pentru comunicarea in scopul orientarii teoretice, dar a permis si o integrare mai clara a contributiilor diferitelor scoli de gandire.
De exemplu, analiza Structurala a Comportamenutlui Social a lui Benjamin (SASB) ofera o abordare transteoretica pentru clasificarea comportamentului interpersonal, clasificand o actiune in functie de nivelul sau de afiliere si control. Utilizand o schema circumplexa de codificare, un mesaj pe care o persoana il trimite alteia, si feedbackul acesteia din urma, pot fi realizate aceste clasificari. Impunerea acestei proceduri poate fi utilizata pentru a evalua felul in care indivizii se comporta vizavi de sine si ceilalti, ca de exemplu atunci cand sunt excesiv de auto-critici sau auto-distructivi (adica afiliere scazuta sau exces de control). Acest sistem are aplicabilitate intr-o varietate de orientari teoretice, si este imprumutat consecvent in domeniul psihoterapiei integrative.
3. Abordarea are o teorie a umanului, a relatiei terapeutice, a bolii si sanatatii, care sa fie clara si consistenta?
O crecetare consistenta a aratat ca relatia terapeutica contribuie semnificativ la obtinerea unor rezultate de succes (Horvath & Greenberg 1994). Aceasta a fost observata in mai multe forme de terapie fie ea psiho-dimanica, experimentala sau cognitiv – comportamentala). Reprezinta de asemenea un factor comun de schimbare, demonstrand ca oamenii se schimba mai degraba intr-un mediu interpersonal sigur. Bazat pe acesta teorie, Safran si colegii sai (1990) au specificat modul de recunoastere a punctelor in care relatia terapeutica poate deveni o amenintare, precum si modul in care trebuie actionat pentru a inlatura aceasta ruptura. pe baza descoperirii faptului ca alianta terapeutica incordata interpia cognitiva este asociata cu un rezultat slab in tratarea depresiilor (Castonguay et al. , 1996) Castonguay si Safran colaboreaza in prezent la un proces de cercetare pentru a testa eficienta terapiei cognitive atunci cand include linii directionale pentru a ocoli tensiunile in relatia terapeutica.
Alte carcetari au oferit solutii pentru dezvoltarea unor metode mai eficiente de de intervenite – de exemplu, Beutler si Consoli (1992) au descoperit ca interventia cognitiva este mai eficienta decat tratamentul orientat pe interior, in cazul pacientilor exteriorizati, si ca indivizii defensivi raspund mai bine la tratamente indirecte decat la cele directe.
Aspecte metodologice
4. Metodele specifice acestei abordari genereaza dezvoltarea teoriei psihoterapiei, demostreaza noi aspecte in intelegerea naturii umane si conduce catre cai de interventei/ tratament?
Asa cum a fost indicat mai sus, studiul comparativ al metodelor si investigarea relatiilor dintre proces si rezultat, duce la dezvoltarea unor metode mai eficiente de terapie, iar aceste studii care utilizeaza constructii trans-teoretice pot fi utilizate intradevar pentru a dezvolta tratamente imbunatatite, integrative. Exemplul oferit mai sus de colaborare intre Castonguay si Safran ofera un model in care descoperirile in domeniul tensiunilor din relatia terapeutica au fost utilizate pentru a extinde scopul interventiilor cognitive pentru depresie.
Un alt exemplu important despre cum o abordare integrativa a condus la un tratament mai eficient este Terapia Comportamentului Dailectic (1993) a lui Linehan, legat de tratamentul tulburarilor de personalitate. Devenit un tratament raspandit la nivel international DBT este creat special pentru pacienti care in mod paradoxal au nevoie de validare si acceptare a ceea ce sunt dar in acelasi timp au nevoie si de schimbare. Intr-un tur de forta clinic, Linehan a integrat o abordare centrata pe persoana (pentru validare) si un model de capturare cognitiv – comportamental (pentru facilitarea schimbarii), descoperind ca este mult mai eficient astfel decat prin utilizarea altor metode pure de tratament.
5. Abordarea include procese de schimb verbal, alaturi de constientizarea surselor de comunicare si informare non-verbala?
Din necesitate, pentru o abordare comprehensiva si integrativa, trebuie acordata atentie interctiunii umane. De exemplu, sistemul de codificare SASB, o procedura care a oferit informatii utile in domeniu in ceea ce priveste interactiunea terapeutica dintr-o perspectiva transteoretica, ia in considerare nu numai verbalul, dar si non-verbalul (tonul vocii, expresiile facial, etc). Astfel, in functie de sursele nonverbale de comunicare , propozitia “Esti liber safaci asa cum simti” poate fi clasificata ca intensa ca afiliere si scazuta in control, sau invers. Clinicieni experimentati, indiferent de orientare, pot face aceasta distincite, si pot face apel cu certitudine la acesta sistem de codificare. pe langa faptul ca este un instrument pentru studierea procesului terapiei, non-verbalul este si unpentru training si comunicare.
De asemenea relevant este si proiectul lui Greenberg, Rice si Elliot (1993) care a studiat “marcatori” ai interctiunii terapeutice. Acesti marcatori reprezinta puncte in discutia terapeutica in care modul de reactie al clientului are deosebite implicatii pentru derularea ulterioara a tratamentului. Acesti marcatori pot fi transmisi printr-o varietate de orientari teoretice, si pot fi folositi ca linii directoare in terapie. O alta analiza a comunicarii interpersonale este Sistemul de Codificare Terapeutica Focus (CSTF) care subliniza aspecte ale functionarii clientului pe care terapeutul trebuie sa puna accent in comunicarea terpeutica, putand fi folosite pentru o formulare integrativa a cazului. (Goldfield 1995).
6. Abordarea ofera posiblitati clare de interventie si diagnostic, facilitand schimbarea constructiva a factorilor care provoca sau mentin boala si suferinta?
Procedurile diferite de evaluare utilizate in procesele de cercetare orientate pe integrare si in practicile clinice au fost utilizate pentru a raspunde la intrebarea “Ce a foct eficient din ceea ce a facut psihoterapeutul?” Si intrucat rezultatele acestor practici nu sunt incluse intr-o scoala de gandire anume, pot fi utilizate egal de profesionisti pentru a integra diverse orientari. Mai mult, aceste descoperiri au aplicabilitate in practica clinica, adresand si intrebarea ridicata adesea de terapeut: “Ce pot sa fac intr-o sesiune, ca sa fie eficient?”
Diversele sisteme de evaluare servesc ca mape de lucru pentru terapeuti. Astefel, diferite mape de lucru au diferite utilizari clinice, in functie de natura terenului pe care se actioneaza. In egala masura, cunostintele aprofundate pot imbunatatii eficienta terapiei integrative aplicate.
7. Abordarea include strategii clar definite de a permite clientilor sa isi dezvolte noi modalitati de organizare a evenimentelor si a comportamentului?
Pe baza analizei mai multor abordari teoretice legate de schimbare, Goldfield si Padawer (1982) au subliniat anumite strategii clinice comune care se regasesc in mai multe scoli de gandire, capturand astfel aspectul integrativ al tratamentului. Aceste strategii comune au fost descoperite delimitand caracterul teoretic de practica, si constau in facilitarea aliantei terapeutice, utilizarea incurajarii si a inducerii sperantei, intarirea constientizarii ai a experientelor semnificative si prezentarea unei sistem de testare continuu.
Utilizarea cestor factori comuni il ghideaza pe terapeutul integrativ catre un nivel strategic, unde este capabil sa intervina fara a fi limitat de curentele unei anumite scoli de gandire, intrucat cerintele particulare ale cazului tratat il determina sa utilizeze anumite metode. De exemplu, incurajarea clientului spre constientizare poate include orientarea catre ganduri, sentimente, dorinte, actiuni sau impactul asupra celorlalti, dese sau alte metode teoretice asociate diverselor abordari terapeutice. (psihodinamic, interventia interpersonala, proceduri comportamentale).
Aspecte profesionale
8. Este abordarea deschisa catre dialog cu alte modaliatai de psihoterapie, in ceea ce priveste atat practica dar si teoria sa?
Integrarea psihoterpiei este caracterizata de insuficienta in fata unei abordari solitare si de o dorinta concomitenta de a privi catre alaturari teoretice pentru a vedea ce se poate invata din alte metode de desfasurare a terapiei. Prin natura sa, aceasta abordare necesita dialog deschis si continuu inre metodele terapeutice. Terapia integrativa are obiectivul de a ajunge la o abordare comprehensiva, integrata a tratamentului, dupa un dialog deschis absolut necesar.
Radacinile psihoterpiei integrtive ajung pana in 1930, cand aceasta devine tema latenta. Din 1980, ajunge o miscare importanta, in mare parte datorita constituirii SEPI (Societatii de Explorare a Psihoterapiei Integrative). Formata in 1983 SEPI isi propune sa reuneasca profesionisti in domeniul psihoterpiei si sa intareasca viziunea acestei abordari. Este o organizatie interdisciplinara cu un scop international, care tine anual conferinte in care se actualizeaza munca in domeniu si se ofera noi oportunitati de discutie si schimb de idei.
9. Sunt domeniile si metodele de tratament alese descrise metodologic intr-un mod care sa permita utilizarea lor si de catre alti colegi?
Asa cum este sugerat mai sus, nucleul psihoterpiei integrtive este acela de a trece dincolo de granitele si golurile traditionale dintre orientari. In decursul timpului, psihoterpia s-a impartit in mai multe curente de lucru, fiecar emergand in directia sa. Esenta integrarii este accea de a apropia si intari aceste metode, pentru dezvoltarea in final a domeniului in sine. De asemena mentionat mai sus, utlizarea limbii natale (vernacular) in locul jargonul teoretic ca un mod de a descrie activitatea clininca si de cercetare este marcajul abordarii integrative in psihoterapie.
SEPI are un rol educational si prin workshopurile clinice si intalnirile anuale (Madrid 1998). In urma acestuia, a publicat un jurnal si o revista, sustinand si existenta unor retele regionale prin astfel de materiale : Jurnalul Integrarii Psihoterapiei, o publicatie ce apar de 4 ori pe an, include descrieri clinice, cercetari, si articole teoretice legate de psihoterpia integrtiva. Revista serveste la publicarea celor mai recente realizari in domeniu, fiind un fel de buletin informativ, ce a fost recent dezvoltat si in format electronic (web).
10. Este informatia asociata cu aceasta abordare rezultatul auto-reflectiei si reflectiei critice a unor profesionisti?
Istoria integrarii psihoterapiei a inclus considerabile auto-reflecii de-a lungul anilor. A trecut peste granite teoretice si a inclus numeroase grupuri profesionale (psihologi, psihiatri, sociologi) devenind un scop international. In UK Dryden (1980) s-a ocupat de depasirea acestor obstacole intre domenii. in Germania , Bastine (1980) a fost cel care a deschis subiectul beneficiilor intrepatrunderii metodelor terapeutice. In Canada Greenberg si Safran (1987) au publicat “Emotiile in psihoterapie” si Lecomte si Castounguay au publicat “Apropiere si integrare in psihoterapie”. In Italia Guidano (1987) a contribuit cu “Complexitatea sinelui” iar in SUA Norcross si Goldfield (1992) si Stricker si Gold (1993) au publicat ghiduri despre psihoterpia integrativa.
La Serviciul Executiv National al Departamentului Englez de Sanatate, Roth si Fonagy (1996) au incurajat ideea “incercarii de integrare a metodelor de terapie”, oferind in lucrarile lor o baza de lucru teoretica pentru apliarea principiului integrarii psihterapiei, pe care l-au considerat ca fiind viitorul psihoterpiei.
Aspectele pedagogice importante ale formării în psihoterapie integrativa
- Perspectiva psihoterapeutică integrativă are o relevanţă substanţială pentru practica şi educaţia în sănătatea mintală .
- Ne găsim în prezent într-o etapa de maturizare a psihoterapiei ca ştiinţă în care punem accentul pe valoarea ştiinţifică a întregului domeniu şi în mod special pe utilitate pentru sănătatea mintală şi pentru societate. Acest lucru face ca atitudinea psihoterapeuţilor să devină una de colaborare indiferent de abordarea imbrăţişată. Multe dintre programele de formare au o componentă de integrare ceea ce arată puterea de a aduce împreună valoarea lucrurilor.
- Iniţiativele educaţionale cu planificare sistematică în abordările integrative ale psihoterapiei sunt necesare atât la nivelul formarii complementare postuniversitare, cât şi la nivel de formare continuă.
- Relevanţa perspectivei integrative pentru formarea psihoterapeutică modernă începe cu sfera clinică actuală, în care urmează să practice absolvenţii.
- Pregătirea specialiştilor impune dezvoltarea competenţelor astfel încât să-şi dovedească abilităţile de consultanţi şi practicanţi experţi în psihoterapie în domeniul vast al tratamentelor solicitate astăzi în România şi în lume.
- Perspectiva integrativă poate oferi un fundament pe care specialiştii practicanţi îşi pot dezvolta aptitudinile existente, astfel încât să încorporeze strategii noi pe care să le pună în aplicare de-a lungul carierei.
- Aceasta abordează sistematic interrelaţiile dintre ceea ce ei ştiu şi fac deja şi noile tehnici care apar după ce finalizează formarea. Astfel, această abordare poate fi de asemenea importantă pentru continuarea dezvoltării profesionale.
- In cadrul IRPI acordam importanţa principiilor integrative în planificarea şi desfăşurarea formării în psihoterapie, cât şi metodelor prin care această formare poate fi pusă la dispoziţie cât mai eficient.
Viziunea integrativă, eclectismul tehnic şi integrarea teoretică şi asimilativă sunt tot atâtea motive pentru a alege psihoterapia integrativă. Sunt tot atâtea căi pentru o inţelegere deplină a clientului. Sunt tot atâtea instrumente pentru a răspunde terapeutic unor realităti şi unor nevoi atât de diferite şi atât de personale. Psihoterapia este o artă nu pentru că aşa o vedem noi, ci pentru că îţi cere, să creezi mereu şi mereu situaţii şi momente terapeutice diferite, în acord cu fiecare suflet cărui te alături. Alegerea psihoterapiei integrative descatuşează şi eliberează profesionistul creator din tine. Dezvoltă-ţi competenţele în psihoterapie integrativă de a creea strategii de intervenţie autentic, adaptat şi conectat la clientul tău.
Valorile noastre: Integritate, Responsabilitate, Profesionalism, Identitate.
CE ESTE PSIHOTERAPIA?
Psihoterapia este intervenţia psihologică realizată ştiinţific şi în spirit umanist (COPSI):
- în scopul promovării sănătăţii, optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale,
- în scopul modificării factorilor psihologici implicaţi în tulburările psihice, psihosomatice şi în tulburările somatice
- în situaţii de risc.
Prin psihoterapie se înţelege, conform specificaţiilor Asociaţiei Europene de Psihoterapie (European Association of Psychotherapy – EAP), o disciplină stiinţifică de sine stătătoare ce tratează, într-o manieră cuprinzătoare şi planificată, disfuncţii, suferinţe, tulburări de comportament şi boli datorate unor cauze atât psiho-sociale, cât şi psihosomatice.
În aceste cazuri, tratamentul este realizat cu ajutorul unor metode stiinţifice psihoterapeutice şi non-medicale sau non-chimice, în cadrul unei relaţii terapeutice dintre una sau mai multe persoane tratate şi unul sau mai mulţi psihoterapeuţi formaţi într-o manieră generală şi specială. Obiectivele unui astfel de tratament sunt de a ameliora sau elimina simptomele, de a favoriza modificarea tiparelor comportamentale, a atitudinilor şi relaţionărilor perturbate, şi a procesului de maturizare, de dezvoltare şi a stării de bine fizic şi mental a persoanei.
IRPI este furnizor de formare profesională acreditat de:
Formarea profesională în psihoterapie integrativă în cadrul IRPI presupune parcurgerea în cadrul Institutului Roman de Psihoterapie Integrativa a programului de devenire şi învăţare profesională. Programul nostru de formare promovează o atitudine deschisă, flexibilă, conform abordării
Aspectele organizaţionale IRPI în care are loc instruirea oferă un cadru propice de a reflecta asupra principiilor integrative
Dezvoltare personala si formare de bază
Durata: 2 ani
Dezvoltare personala individuala: 16 ore
Dezvoltare personala de grup: 120 ore
Formare de baza: 520 ore
Din tematica programei:
Anul I formare:
Introducere in psihoterapie integrativa
Dezvoltare personala individuala si de grup
Teorii ale dezvoltarii umane
Formarea identitatii personale si profesionale
Anul II formare:
Dezvoltare personala
Specificul psihoterapiei integrative indiviuduale
Specificul psihoterapiei integrative de grup
Specificul psihoterapiei integrative de cuplu si familie
Tehnici si metode in abordarea dimensiunilor fiintei umane: contextual de viata, cognitive, comportamental, emotional, somatic, spiritual, relational sine-sine, sine-ceilalti, sine-lume.
Teorii ale sanatatii mintale, starea de bine din perspectiva psihoterapiei integrative
Integrarea in psihoterapie si strategii de interventie in psihoterapie integrative (planuri de interventie in problem de viata, dezvoltare personala, crize de indentitate, tulburari psihice, etc.).
Bibliografie: Link
Definire si caracteristici ale psihoterapiei integrative:
Finalizarea formarii si inceperea practicii profesionale
Absolvirea formarii de baza este atestata prin certificat IRPI
In baza certificatului de absolvire a formarii profesionale se obtine dreptul de libera practica de la Colegiul Psihologilor din Romania www.copsi.ro si certificat de la Federatia Romana de Psihoterapie www.psihoterapie.ro incepeti sa practicati sub supervizare.
Certificatele sunt recunoscute national si international.
Modulele dedicate cunoştinţelor de bază au menirea dezvoltării capacităţii de aplicare a psihoterapiei integrative în mod coerent ce include multiple teorii ale psihoterapiei. Înţelegerea bazei intelectuale a modalităţilor de tratament individuală reprezintă o cerinţă prealabilă pentru eforturile documentate de a integra aceste modalităţi. Dincolo de acest lucru, există o bază teoretică substanţială care ţine strict de integrare. Aceasta începe cu teoria comparativă, care se adresează asemănărilor şi diferenţelor dintre fundamentele intelectuale şi filozofice ale teoriilor alternative. Principiile integrării, scopurile ei şi factorii care ar putea conduce la creşterea eficacităţii sunt indici care pledează pentru o terapie integrativa. Abordarea integrativă ia în seamă datele empirice existente cu privire la eficacitatea modelelor de tratament unimodal şi integrat. Înţelegerea modului în care modelele conceptuale pe care le utilizează psihoterapeuţii modelează procesarea datelor clinice şi, deci, comportamentul terapeutic al acestora îi poate ajuta să anticipeze multe dintre provocările care apar în cazul tratamentelor integrate.
Cunoaşterea specifică a acestor metode poate ghida psihoterapeuţii astfel încât să ofere sistematic tratamente integrate, evitând combinaţiile de intervenţii neplanificate cu care se riscă inconsecvenţa şi care cresc posibilitatea unei interacţiuni negative.
Dezvoltăm competenţe de utilizare a tehnicilor şi aptitudinilor clinice. Împreună cu cunoştinţele legate de multiplele teorii ale psihoterapiei, psihoterapeuţii integrativi au nevoie de o bază de aptitudini multimodale. Aceste aptitudini psihoterapeutice absolut necesare, cum ar fi capacitatea de a stabili şi de a menţine o alianţă terapeutică pozitivă, sunt esenţiale.
Planul de tratament personalizat, posibilitatea încorporării mai multor modalităţi, toate acestea pot fi prezentate elaborat prin capacitatea de a formula dificultăţile pacientului în mai multe linii teoretice. Aptitudinile esenţiale includ capacitatea de luare integrativă a deciziilor în contextul unei ambiguităţi crescute si de a utiliza tehnici clar articulate, care pot fi adoptate şi aplicate direct în situaţiile clinice adecvate.
Atribuţii şi provocări legate de dezvoltare. Profesia de psihoterapeut presupune, prin natura ei, dezvoltare pe termen lung sş provocări de dezvoltare.
Demersul de formare are ca obiectiv dezvoltarea unei identităti profesionale în acord cu identitatea personală ceea ce devine mai provocator decât a urma un model definit de la început.
Sunt modele diferite: „a urma un drum format” sau „a forma un drum de urmat”. Psihoterapia integrativă promovează dezvoltarea unei identitiăti profesionale în spiritul unicitătii cu utilizarea resurselor proprii.
Ne propunem dezvoltarea capacităţii de gestionare eficientă a noului, necunoscutului, a putea fi permanent creator.
Provocările legate de dezvoltare, impuse de integrare, se extind până dincolo de instruire. Perspectiva integrativă oferă atitudini, cunoştinţe şi abilităţi care prezintă o bază raţională pe care terapeuţii bine instruiţi, experimentaţi pot aborda noi metode de tratament pe care le-ar putea încorpora în practica lor. Perspectiva integrativă pune accent pe utilizarea deschisă a celor mai eficace modalităţi disponibile şi încurajează pe psihoterapeuţi să fie în permanenţă la curent cu noile tendinţe.
Propunem diferite tipuri de învăţare şi dezvoltare profesională pentru a obţine capacităţile necesare pentru a practica psihoterapia integrativă. Aceste capacităţi includ calităţi legate de atitudine, cunoştinţe teoretice, metateoretice şi empirice, abilităţi psihoterapeutice relaţionale şi tehnice, abilităţi de rezolvare a problemelor, aspecte de identitate profesională şi dezvoltare a rolului. Utiliazam modalitati adecvate de îndrumare a studenţilor în scopul îndeplinirii acestor variate obiective educaţionale şi de dezvoltare profesională.
Exemplificăm formate educaţionale şi procese pedagogice concepute în scop catalizator:
se stabileşte cadrul de lucru corespunzător pentru lecturi didactice, discuţii interactive, seminarii, cursuri în grupuri mari si mici, şedinţe de intervizare, analize de grup, interviuri în direct sau înregistrate cu clienţii, studii de caz, jocuri de rol şi teme de lectură.
2. SUPERVIZARE PROFESIONALA (anul III si anul IV):
Program de supervizare:
Contine activitati de supervizare de grup, supervizare individuală, dezvoltare personală ce însumează 280 ore repartizate în 16 module (de 2 zile) şi şedinţe individuale, in 2 ani calendaristici. Se face dovada a 2 ani de practica profesionala si minim 300 ore activitate de psihoterapeut.
Supervizarea se încheie cu un modul de evaluare finală şi susţinere a unei dizertaţii, după care se obţine Certificatul de psihoterapeut integrativ autonom.
Supervizarea este esenţială pentru procesul de devenire a psihoterapeutului.
Aceasta poate oferi informaţiile directe, bazate pe studiu de caz, necesare pentru transpunerea teoriei în practică, pentru aplicarea principiilor generale la cazuri particulare, pentru dezvoltarea capacităţilor psihoterapeutice relaţionale esenţiale şi pentru finisarea aptitudinilor clinice specifice.
Modelarea şi învăţarea au loc în cadrul locaţiei de supervizare. Atitudinile supervizorilor, împreună cu orientările teoretice pe care le reprezintă aceştia, constituie cadre formative pentru cei supervizaţi.
Aici se studiaza planuri de interventie, procesul psihoterapeutic, relaţia terapeutica şi a variabilelor precum cadru, transfer, contratransfer, apărare psihologică, gestionarea afectului, nivelul de activitate, respectarea tehnicii şi luarea deciziei terapeutice, cu suficientă profunzime şi subtilitate astfel încât să se dezvolte în continuare capacitatea terapeutului de a gestiona în mod profesional aceste faţete solicitante ale terapiei.
Punem accent pe utilitatea unui cadru conceptual coerent pentru desfăşurarea supervizării.
3. FORMARE CONTINUA
Conform normelor naţionale şi internaţionale, de reglementare a psihoterapiei, formarea continua incepand cu treapta de psihoterapeut in supervizare si pe intreg parcursul profesional este de 50 ore / an. Aceasta are ca obiectiv actualizarea la noile norme şi proceduri, contactul cu lumea profesională şi ştiinţifică în vederea dezvoltării unei practici profesioniste. Formarea continua presupune participarea la workshop-uri, conferinţe, etc.
Abordarea integrativa ofera cadrul dezvoltarii modelului de învăţare pe termen lung, în care deschiderea către noi idei sau informaţii, adoptarea unor noi tehnici şi dezvoltarea profesională continuă pot interveni într-un cadru coerent şi adaptabil.
ECHIPA DEPARTAMENTULUI DE FORMARE
Punem la dispoziţie un mediu educaţional cu capacitatea de promovare a instruirii documentate dintr-o perspectivă integrativă, o echipă de formatori, supervizori si psihoterapeuti care să predea şi să supervizeze principiile, teoria şi abilităţile specifice eficient într-o gamă largă de interventii.
Dr. Augustin CAMBOSIE
Dr. Viorel PASCA
Dr. Mara PRICEPUTU
Psih. Michael RANDOLPH
Psih. Elena Andreea HIRIZA
Dr. Psih. Gabriela DUMITRIU
Vă aşteptăm şi vă urăm succes!
Ce este formarea în psihoterapie integrativă?
Formare profesională presupune parcurgerea în cadrul Institutului Român de Psihoterapie Integrativă a programului de devenire şi învăţare profesională. Programul nostru de formare promovează o atitudine deschisă, flexibilă, conform abordării integrative.
Cât durează formarea în psihoterapie integrativă?
Durata formării este de 2 ani și cuprinde dezvoltarea personală și formarea de bază în realizarea profesiei de psihoterapeut. Dezvoltarea presonală și de grup însumează un număr de 150 de ore, iar formarea de bază 560 de ore.
Care este tematica abordată în cadrul formării de bază?
În anul anul I de formare:
- Introducere în psihoterapie integrativă
- Dezvoltare personală individuală şi de grup
- Teorii ale dezvoltării umane
- Formarea identității personale şi profesionale
În anul II de formare formare:
- Dezvoltare personală
- Specificul psihoterapiei integrative indiviuduale
- Specificul psihoterapiei integrative de grup
- Specificul psihoterapiei integrative de cuplu şi familie
- Tehnici şi metode în abordarea dimensiunilor fiinţei umane: contextul de viaţă, cognitiv, comportamental, emoţional, somatic, spiritual, relaţional sine-sine, sine-ceilalţi, sine-lume.
- Teorii ale sănătaţii mintale, starea de bine din perspectiva psihoterapiei integrative
- Integrarea în psihoterapie şi strategii de intervenție în psihoterapie integrativă (planuri de intervenție în probleme de viaţă, dezvoltare personală, crize de indentitate, tulburări psihice, etc.).
Cum se finalizează formarea de bază?
Absolvirea formării de bază este atestată prin certificat IRPI. În baza certificatului de absolvire a formării profesionale se obţine dreptul de liberă practică de la Colegiul Psihologilor din Romania (www.copsi.ro) şi certificat de la Federația Română de Psihoterapie (www.psihoterapie.ro) pentru a începe să practicaţi sub supervizare.
Ce este programul de supervizare?
Supervizarea este esenţială pentru procesul de devenire a psihoterapeutului. Aceasta oferă informaţiile directe, bazate pe studiu de caz, necesare pentru transpunerea teoriei în practică, pentru aplicarea principiilor generale la cazuri particulare, pentru dezvoltarea capacităţilor psihoterapeutice relaţionale esenţiale şi pentru finisarea aptitudinilor clinice specifice. În cadrul supervizării se studiază planuri de intervenţie, procesul psihoterapeutic, relaţia terapeutică şi a variabilelor precum cadru, transfer, contratransfer, apărare psihologică, gestionarea afectului, nivelul de activitate, respectarea tehnicii şi luarea deciziei terapeutice, cu suficientă profunzime şi subtilitate astfel încât să se dezvolte în continuare capacitatea terapeutului de a gestiona în mod profesional aceste faţete solicitante ale terapiei. Punem accent pe utilitatea unui cadru conceptual coerent pentru desfăşurarea supervizării.
Cât durează programul de supervizare?
Programul conţine activităţi de supervizare de grup, supervizare individuală, dezvoltare personală ce însumează 280 ore repartizate în module de 2 zile şi şedinţe individuale, în 2 ani calendaristici. Se trece la treapta de psihoterapeut autonom la 2 ani de practică profesională, 10 studii de caz, minim şi minim 300 ore activitate de psihoterapeut.
Cum se finalizează programul de supervizare?
Supervizarea se încheie cu un modul de evaluare finală şi susţinere a unei dizertaţii, după care se obţine Certificatul de psihoterapeut integrativ autonom.
Ce conține dosarul de înscriere pentru programul de formare și supervizare?
- Curriculum vitae
- Copie act identitate (B.I./C.I.)
- Copie diplomă licenţă/ adeverinţă absolvire facultate
Recunoașterea certificării în urma formării și supervizării
Certificatele sunt recunoscute naţional de Colegiul Psihologilor din România și Federația Română de Psihoterapie și internaţional de European Association for Integrative Psychotherapy.
Institutul Român de Psihoterapie Integrativă reprezintă un cadru de formare și dezvoltare profesională în care sunt construite strategiile de suport și însoțire pentru fiecare membru pe întreg parcursul carierei și evoluției profesionale.
Strategiile de suport vizează:
(1) Formarea și devenirea profesională;
(2) Formarea și dezvoltarea Comunității Psihologilor Clinicieni, membrii ai Institutului Român de Psihoterapie Integrativă, cu misiunea de a susține prin întreaga activitate de practică profesională și cercetare științifică, prin politicile editoriale și de promovare – Excelența în Psihologia Clinică;
(3) Program de dezvoltare a Rețelei Naționale a Cabinetelor Individuale de Psihologie, care oferă servicii garantate pentru starea de bine și sănătate.
Cursul reprezintă “Psihologie clinică, consiliere şi asistenţă psihologică de tip integrativ“ o alternativă la studiile masterale pentru treapta de psiholog clinician practicant autonom.
Cursul are drept scop pregătirea pentru trecerea la treapta de psiholog clinician autonom, formarea și dezvoltarea unor cunoștințe declarative și procedurale necesare activităților de psihodiagnostic și evaluare clinică fundamentate științific.
Cui se adresează:
Se pot înscrie absolvenții de Psihologie care doresc să aplice pentru atestatul de liberă practică în Psihologie clinică, psihologii clinicieni în supervizare care se pregătesc pentru următoarele trepte profesionale, profesioniștii din domeniul sănătății mentale care desfășoară activități de diagnostic și evaluare clinică, masteranzii care au nevoie de cunoștințe clinice practice în activitatea lor de formare.
La cerere, se poate realiza în paralel și activitatea de supervizare profesională, pe baza unor contracte individuale încheiate cu supervizorii din cadrul asociației.
Acreditare:
Formarea este acreditată de Colegiul Psihologilor din România și publicată în Registrul Formatorilor poziția RF-II-B51/2012;
Structura cursului:
Programa cursului cuprinde peste 700 de ore structurate în module, astfel: 10 module/an, un modul/lună (o sâmbătă și o duminică/lună=16 ore), 2 luni de vacanță/an. Tematica abordează într-o manieră pragmatică aspecte fundamentale ale teoriei și practicii în Psihologia clinică: Fundamente de psihodiagnostic și evaluare clinică, Personalitatea-diagnoză și intervenție, Tulburările psihice ale adultului – metode avansate de evaluare și intervenție primară, Tulburările clinice ale copilului și adolescentului-evaluare și intervenție primară, Elemente de psihosexologie, Psihologia sănătății clinice, Gerontopsihologie, Psihosomatică, Metode avansate de cercetare în psihologia clinică și a sănătății, Psihologie clinică judiciară, Consiliere și asistență psihologică de tip integrativ etc, cu desfășurarea unui stagiu clinic și realizarea unor proiecte practic-aplicative.
Se vor prezenta în mod extensiv instrumente și metodologii de evaluare care să ofere un sistem de practică psihologică validat științific. Cursanții vor învăța să utilizeze instrumente din Platforma de Evaluare Clinică (SCID I, SCID II, KidSCID, scale și chestionare din SEC), scale clinice și chestionare din sistemele de evaluare CAS ++ și PedB, alte tehnici și instrumente clasice utilizate în practica clinică.
Certificare:
La sfârşitul formarii complementare, după 2 ani, în baza certificatului de absolvire eliberat de I.R.P.I., cursanţii pot aplica la Colegiul Psihologilor din România pentru obținerea atestatului de liberă practică în psihologie clinică, treapta practicant autonom.
Condiții preliminare:
– diplomă de absolvirea a studiilor universitare în psihologie, psihosociologie, sociopsihologie, psihopedagogie specială, filosifie, asistenţă socială, pedagogie, medicină. Absolvenţii altor domenii decât psihologia sau asimilate pot parcurge programul de formare cu obligaţia de a urma până la finalul formării şi un pachet de discipline care sa le ofere cunoştinţele de bază în psihologie, precum: diagnostic şi evaluare clinică, psihologie clinică şi/sau medicală, consiliere şi psihoterapie, psihiatrie şi/sau psihopatologie, psihologia sănătăţii şi/sau psihosomatica, psihologia dezvoltării.
– susținerea unui interviu cu persoana coordonatoare de program
Procedura de admitere:
Interviul este metoda de selecţie şi clarificare şi va fi realizat de către coordonatorul de program.
Criteriile urmărite în interviu de coordonator sunt: cunoașterea și siguranța de sine, experiența de viață, valori morale și sociale, devotament ș dezvoltare personală, pregatirea și potențialul academic.
Criteriile urmărite de candidat: Se va analiza programul de formare și cadrul practicii în psihoterapie și se vor clarifica toate întrebarile. Acest demers va conduce la luarea unei decizii în ceea ce privește abordarea psihoterapeutica potrivită pentru candidat.
Candidaţii vor face dovada:
– abilităţii generale de auto-reflecţie
– abilităţii generale de a interacţiona cu ceilalţi
– abilităţii generale de a răspunde şi oferi feed-back
– capacităţii de empatie
– standardului moral corespunzator, conform direcţiilor date de majoritatea oamenilor
Programare la interviu se face telefonic la 0743557400, Psih. Dr. Mara Priceputu sau pe mail la priceputumara@yahoo.com
Codul deontologic al profesiei de psihoterapeut:
Codul deontologic reprezintă acele principii și standarde etice de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. Codul oferă o baza consensuală pentru menținerea unei atitudini colective împotriva comportamentelor ce încalca principiile eticii profesionale. Pe lânga valoarea sa normativă, codul deontologic are rolul de a orienta și regla acele activități ale psihologilor în care aceștia se angajeaza ca psihologi, nu și pe cele din viata privata a acestora. Comportamentul din viața privată a psihologului poate fi luat în discuție numai dacă este de o asemenea natură încât aduce prejudicii profesiei de psiholog sau ridică serioase îndoieli privind capacitatea acestuia de a-și asuma și îndeplini responsabilitățile profesionale. Textul integral al Codului deontologic este disponibil pe site-ul Colegiului Psihologilor din România.
De asemenea, puteți consulta o serie de prevederi legislative de interes pentru psihoterapeuți și psihologi clinicieni aici.
Cine poate beneficia de consultanță IRPI?
Intră în legătură cu noi pentru a primi consultanța de care are nevoie din spectrul sănătății mentale, psihoterapiei în general și al psihoterapiei integrative în speicial. Oferim consultanță instituțiilor, organizațiilor, companiilor private care promovează principiile sănătății mentale prin diferite proiecte și conferințe.
Care sunt cercetările realizate de IRPI?
Descoperă cercetările realizate de echipa de specialiști în domeniul psihologiei și psihoterapiei integrative din cadrul IRPI la secțiunea Noutăți.
Care sunt proiectele PSI în care este prezent IRPI?
Descoperă proiectele în care ne aducem contribuția la secțiunea Proiecte PSI.
Cum poți iniția un parteneriat cu IRPI?
IRPI poate deveni partenerul tău în diferite proiecte care au ca scop promovarea sănătății mentale, psihoeducației, psihoterapiei și altele. Pentru a vedea dacă proiectul tău este potrivit pentru un parteneriat cu noi, te invităm să ne contactezi, pentru a stabili împreună cea mai potrivită variantă de colaborare.