Project Description

coperta_0011_ghid-interventie-dezastreFragament din Ghid Integrativ De Intervenţie Psihosocială În Dezastre Naturale

Catastrofele în lume:
Toate evenimentele traumatice reprezintă o ameninţare palpabilă la adresa siguranţei. Caracteristica definitorie a unui dezastru este că ameninţă atât siguranţa unei întregi comunităţi, precum şi a membrilor individuali (Norwood, Ursano, şi Fullerton, 2000).

Traumele legate de catastrofe afectează persoanele în mod direct (prin expunerea lor la eveniment şi la consecinţele acestuia) precum şi prin intermediul comunităţii în care trăiesc, prin graiul liber, mass-media şi perturbările din servicii şi evenimentele care alcătuiesc viaţa de zi cu zi (Galea et al, 2003).

Dezastrele includ evenimente naturale ale mediului, cum ar fi uragane, tornade, inundaţii, cutremure, care de multe ori lovesc fără avertisment şi nu pot fi împiedicate (Fullerton, Ursano, Norwood şi Halloway, 2003; Norwood et al, 2000). Tsunamiul generat de cutremurul din Oceanul Indian în 26 decembrie 2004 reprezintă un exemplu semnificativ în acest sens.

Catastrofele umane rezultă din acţiunile oamenilor şi includ două tipuri:
• acte intenţionate cum ar fi violenţa în masă sau terorismul;
• actele neintenţionate, cum ar fi accidentele.

Reacţii comune:
Studiile comunitare sugerează că aproximativ două treimi din persoanele expuse la o traumă vor avea un răspuns pronunţat la stres, care se va reduce în timp, sugerând că rezistenţa este cel mai frecvent rezultat al traumelor (Yehuda & McFarlane, 1995). O varietate de reacţii emoţionale, cognitive şi fizice, precum şi problemele de viaţă, sunt considerate drept consecinţe naturale ale adaptării persoanelor care au trăit un dezastru natural (van Etten & Taylor, 1998).

Reacţiile emoţionale obişnuite pot include şoc temporar, frică, anxietate şi neîncredere. Oamenii răspund, de asemenea, cu furie, tristeţe, iritabilitate, resentimente, vină şi ruşine. Un nivel ridicat de activare duce adesea la amorţeală emoţională sau tulburări ale somnului (Norwood et al, 2000; Young, Ford şi Watson, 2005). Senzaţia de neajutorare este comună iar indivizii pot înclina către alcool, tutun, cafeina sau alte substanţe pentru a-i ajuta să facă faţă situaţiei (Norwood et al., 2000).

Supravieţuitorii catastrofelor descriu adesea o serie de reacţii cognitive care însoţesc anxietatea, cum ar fi confuzie, dezorientare, indecizie, atenţie scăzută şi pierderi de memorie. În plus, îngrijorarea şi gândurile de auto-culpabilizare, precum şi amintirile nedorite intruzive ale experienţei dezastrului, sunt de obicei descrise (Young et al, 2005).

Efectele somatice includ tensiunea muscular, dureri, oboseală, nelinişte, scăderea libidoului şi modificarea poftei de mâncare (Young et al, 2005). De asemenea, impactul direct asupra infrastructurii comunităţii duce la probleme de viaţă, cum ar fi stresul financiar şi la locul de muncă. Victimele dezastrelor ar putea suferi o pierdere de sprijin social, fie ca urmare a relocării fie ca urmare a raporturilor sociale conflictuale ce rezultă dintr-o neîncredere crescută, iritabilitate, retragere şi izolare (Norris, 2002; Young et al, 2005).

Copiii tind să arate, în general, aceleaşi răspunsuri în cazul catastrofelor. Simptomele şi comportamentele raportate frecvent includ vigilenţa sporită la pericol, confuzia, coşmarurile şi anxietatea de separare (Hamblen, 2005; Yule, 2001).

Mai multe răspunsuri specifice au fost observate în rândul copiilor în diferite etape de dezvoltare. Astfel, copiii mici tind să manifeste neajutorare, comportamente pasive, simptome regresive şi întâmpină dificultăţi în discutarea evenimentului şi identificarea sentimentelor proprii.

Copii de vârstă şcolară, arată deseori un rol traumatic repetitiv, comportament agresiv, izbucniri de furie şi deficienţe în concentrare şi atenţie. În cele din urmă, adolescenţii arată mai mult depresie, retragere socială, o scădere a funcţionării academice, schimbări în relaţii, constiinţă de sine, îngrijorare de sine şi comportament rebel (Hamblen, 2005; Norwood et al, 2000).

Simptomele fizice în rândul copiilor includ enurezis, dureri de stomac, dureri de corp şi modificări ale apetitului (Padesky et al, 2002).

Efectele pot varia foarte mult în funcţie de tipul traumei experimentate. În revizuirea empirică a cercetării dezastrelor, Norris et al. (2002) a constatat că cel mai mare nivel de depreciere se observă la violenţa în masă (67%), urmată de dezastrele naturale (39%) şi catastrofele tehnologice (34%). De asemenea, cercetarea sugerează că efectele dezastrelor provocate de om pot persista mai mult decât efectele dezastrelor naturale (Solomon & Green 1992). Majoritatea indivizilor se situează în dezastrele provocate de om şi pe violenţă, inclusiv răutatea şi nepăsarea omului, de unde şi reiese această diferenţă (Norris et al, 2002).

De asemenea, dezastrele afectează de obicei comunitatea, chiar dincolo de distrugerea fizică a peisajului şi a infrastructurii. În urma unei traume, un aflux de outsider (persoane din exteriorul comunităţii), inclusiv echipe de salvare, mass-media sau curioşi, pot perturba cultura şi bunul mers al comunităţii. În funcţie de modul în care se prevede, ajutorul din exterior poate de asemenea, să fie resimţit ca intruziv şi insensibil. La început, pentru comunităţi este obişnuit să răspundă acestui ajutor cu simpatie pentru victimele unui dezastru. Cu toate acestea, se poate dezvolta o furie pentru cei răspunzători de incapacitatea de a lua măsuri ce ar fi putut preveni dezastrul sau amploarea efectelor sale (Fullerton et al, 2003; Norwood et al, 2000). Acest lucru a fost demonstrat de către criticile adresate autorităţilor federale ale SUA şi acţiunilor de salvare în urma uraganului Katrina în 2005.

Dezastre în Romania:
În România există un cadru instituţional şi legislativ care determină intervenţia şi strategiile care se aplică în situaţii de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţiile hidrotehnice, poluării accidentale. Totodată acesta face referiri şi la informarea şi educarea populaţiei, inclusiv la activităţi de informare destinate elevilor.

Aceste documente se referă la:
• modele practice de intervenţie şi comportament pentru salvarea vieţilor omeneşti;
• protejarea bunurilor materiale;
• satisfacerea nevoilor primare ale cetăţenilor afectaţi;
• protejarea animalelor şi a culturilor agricole.

Aceste aspecte sunt importante pentru intervenţia în situaţia de urgenţă, de criză, atunci când evenimentul de criză se produce efectiv (sau perioada în care aceasta pericolul este iminent).

Ne propunem în lucrarea de faţă să aducem propuneri la măsuri sau recomandări pentru prevenirea sau ameliorarea impactului psihologic al calamitaţii asupra persoanelor din comunitate.

De asemenea, vom face referiri la aspecte particulare referitoare la protecţia copiilor, adultilor, persoanelor cu nevoi speciale în astfel de situaţii.

Studiile au evidenţiat existenţa simptomatologiei stresului posttraumatic la copiii care au trăit situaţii de calamitate, indiferent dacă copiii au fost victime directeale acesteia sau au participat/asistat la dramele altor copii, rude, prieteni.Astfel, afirmăm că este important ca strategiile prevăzute pentru intervenţia în situaţii de calamitate să prevadă planuri de intervenţie în vederea prevenirii apariţiei simptomatologiei stresului posttraumatic.

Aceste strategii pot fi:
• recomandări generale, dezvoltându-se proceduri de intervenţie instituţionale (prin stabilirea de responsabilităţi şi specialişti intervenanţi)
şi/sau
• metodologii de intervenţie, care să acopere argumentaţia teoretică, mijloace şi instrumente recomandate pentru intervenţia în aceste situaţii.

În acelaşi sens, analiza a evidenţiat faptul că în situaţiile în care intervenţia a fost corelată cu stadiile de evoluţie a stresului posttraumatic, apariţia simptomatologiei a fost prevenită sau diminuată în intensitate, conducând la scăderea repercursiunilor asupra copiilor şi/sau a familiilor acestora.