Modurile de funcţionare ale pacientului cu tulburare de personalitate narcisică

Indivizii cu aceasta tulburare au un sentiment grandios de autoimportanţă, sunt adesea preocupaţi de fantezii de succes nelimitat, putere, strălucire, frumuseţe şi amor ideal. Ei se cred superiori, aparte sau unici şi se aşteaptă ca alţii să-i recunoască ca atare. Au nevoie de admiraţie excesivă, iar stima lor de sine este aproape permanent fragilă. Un sentiment de îndreptăţire este evident la aceşti indivizi, exprimat în aşteptarea lor de a primi un tratament favorabil, special, din partea celorlalţi. Acest sentiment, împreună cu lipsa de sensibilitate la dorinţele şi necesităţile altora, poate duce la exploatarea conştientă sau fără intenţie a altora. Ei sunt în general lipsiţi de empatie şi invidioşi pe ceilalţi, sau înclinaţi să creadă că ceilalţi sunt invidioşi pe ei. Manifestă adesea snobism, dispreţ şi condescendenţă la adresa celorlalţi. (DSM-IV)

Jeffrey Young, Janet Klosko şi Marjorie Weishaar notează că aceste criterii se concentrează exclusiv pe comportamentele externe, compensatorii, caracteristice pentru ceea ce ei numesc modul de funcţionare Laudă-de-sine şi că nu iau în considerare celelalte moduri de funcţionare ale pacienţilor. Ba mai mult, criteriile care au ca principal punct de interes acest mod de funcţionare îi determină pe specialişti să îşi privească pacienţii cu un ochi critic şi lipsit de empatie pentru felul profund în care suferă aceştia. (“Schema Therapy, A Practitioner`s Guide”, 2003)

Nu toţi pacienţii cu tulburare de personalitate narcisică prezintă toate modurile de funcţionare pe care le vom menţiona. Oricum, cele trei moduri de mai jos sunt, de departe, cele mai des întâlnite în practică. Schemele disfuncţionale care stau la baza acestei tulburări sunt Deprivarea Emoţională şi Ruşinea. Schema Îndreptăţirii apare ca o supracompensare pentru celelalte două.

1. Modul Copilului Singuratic

Acest mod de funcţionare este o variantă a Copilului Abandonat. În esenţă, cei mai mulţi dintre aceşti pacienţi se simt ca nişte copii singuratici, care au valoare numai prin părinţii lor, pe care îi laudă şi cărora le exagerează calităţile şi reuşitele. Oricum, ei îşi dau seama foarte rar de acest lucru. Fiindcă, mici fiind, nevoile primare nu le-au fost îndeplinite, ei se simt goi pe dinăuntru şi singuri. Terapeutul formează cea mai puternică legătură cu această instanţă a eului pacientului.

Din acest mod de funcţionare, pacientul simte că nu merită şi nu poate să fie iubit. Mulţi astfel de pacienţi cred că au reuşit lucruri mult peste ceea ce pot de fapt, păcălind pe toată lumea sau printr-un noroc incredibil. Din acest motiv ei trăiesc cu sentimentul că nu pot să se ridice la nivelul aşteptărilor celorlalţi. În majoritatea timpului, au senzaţia că acele zone ale vieţii lor în care supracompensează s-ar putea nărui în orice moment. Pentru ei, opusul lui “a fi special” este “a fi banal”. Banalul e unul dintre cele mai rele lucruri care i se pot întâmpla cuiva cu tulburare de personalitate narcisistică, fiindcă imaginea lui de sine este împărţită: ori sunt centrul atenţiei, minunat, ori nu sunt nimic.

Modul Copilului Singuratic iese la iveală atunci când pacienţii pierd o sursă importantă de validare: afacerea lor dă faliment, pierd în faţa competiţiei sau altcineva reuşeşte să obţină mai mult decât ei. Odată intraţi în acest mod de funcţionare, ei se străduiesc să fugă imediat într-unul dintre celelalte moduri, respectiv Lauda-de-Sine sau Autoprotectorul Detaşat. Cei mai mulţi fac acest lucru pentru că modul Copilului Singuratic este o experienţă foarte dureroasă, tristă, umilitoare şi, de obicei, caracterizată de sentimente de autodevalorizare. Cândva în viaţa lor, aceşti oameni s-au simţit astfel mai mult timp, fie că a fost din cauza unei înfrângeri, a unei despărţiri sau a unei pierderi. Oricum, ei nu-şi amintesc prea clar această perioadă şi nu vor să se gândească la ea, fiind dispuşi să facă aproape orice ca să evite să se simtă vulnerabili.

2. Lauda-de-Sine

Acest mod de funcţionare este o supracompensare pentru sentimentele de deprivare emoţională şi ruşine ale pacientului. În acest mod, pacienţii se simt îndreptăţiţi să fie competitivi, abuzivi, să se laude excesiv. Acesta este modul lor “de bază”, mai ales în preajma celorlalţi. Trec în modul Autoprotectorului Detaşat atunci când sunt singuri perioade mai lungi de timp şi numai rareori trec în modul Copilului Singuratic.

Din acest mod, pacientul încearcă să demonstreze că este superior. E înclinat spre comportamente competitive ca, de pildă, ton condescendent, furie împotriva greşelilor celorlalţi, nevoia de a avea mereu dreptate. Aceste comportamente sunt compensatorii. Dedesubt, pacientul se simte inferior şi insultat. Schemele se manifestă şi la nivel de comportamente care evită intimitatea, cum ar fi furia în momente de vulnerabilitate sau încercarea de a conduce discuţia cât mai departe de subiecte cu încărcătură emoţională.

Cel mai des întâlnite comportamente de coping, la pacientul cu tulburare de personalitate narcisică aflat în modul lui bazal de funcţionare, sunt agresivitatea şi ostilitatea, dominarea şi autopromovarea excesive, căutarea insistentă a statutului şi recunoaşterii sociale, manipularea şi exploatarea celorlalţi. Aceste stiluri de coping sunt extreme. E important să ştim că narcisismul are multe forme. Nu toţi pacienţii au manifestări extreme. Există un spectru al narcisismului, de la elemente inofensive până la comportamente maligne. La una dintre extreme, pacienţii sunt sociopaţi. La cealaltă, sunt absorbiţi de sine înşişi, dar capabili de empatie şi căldură în unele cazuri.

3. Autoprotectorul Detaşat

În compania altora, pacienţii cu tulburare de personalitate narcisică funcţionează din rolul Laudei-de-Sine. Când sunt singuri, departe de admiraţia celorlalţi, trec, de cele mai multe ori, în modul Autoprotectorului Detaşat. Aici, ei resping emoţiile, implicându-se în activităţi care îi alienează sau le distrag atenţia de la ceea ce simt. Pacienţii intră în acest mod când sunt singuri fiindcă, fără o apărare, ar aluneca în modul Copilului Singuratic. Încep să se simtă goi, plictisiţi şi deprimaţi. În absenţa surselor externe de validare, Copilul Singuratic începe să apară. Autoprotectorul Detaşat e o cale de a ţine în şah durerea.

Acest mod poate lua multe forme, toate reprezentând mecanisme de evitare declanşate de schemele dezadaptative timpurii. Pacienţii se implică într-o varietate de activităţi care îi stimulează. Aceste comportamente sunt, nu de puţine ori, compulsive. Uneori e vorba de alcoolism, alteori, de pariuri, investiţii la bursă, sporturi periculoase, droguri. Aceste activităţi aduc stimulare şi plăcere.

Un alt grup de pacienţi se implică în activităţi solitare, care sunt mai mult liniştitoare decât stimulatoare. Ei se joacă jocuri pe computer, mănâncă mai mult decât au nevoie, se uită la televizor sau visează cu ochii deschişi. Aceste interese compulsive le distrag atenţia de la deprivarea emoţională şi ruşine, de la Copilul Singuratic. Activităţile de mai sus sunt, toate, feluri prin care pacientul evită senzaţia de gol şi de lipsă de valoare.